La 29 de ani a investit 15.000 € într-o afacere cu produse raw-vegan

Publicat: 02 02. 2015, 11:16

„Călătoream mult prin Dane­mar­ca și într-una din deplasări eram în gara din Copenhaga și aveam nevoie de o gustare. Mă tot uitam ce op­țiuni să­nă­toase am, pe lângă variantele clasice bine cunoscute și mai puțin sănătoase. Și atunci am găsit pe raft Rawbite. A fost dragoste la prima vedere”, po­vestește Indira, care a renunțat de curând la funcția de ma­nager al biroului din România și direc­tor de vân­zări al unei multi­na­ționale de nișă din industria ali­men­tară, după șapte ani în companie.

Compania la care lucra oferea soluții hardware și software (linii de pro­cesare) în industria alimentară. Antreprenoarea, care a studiat ma­na­gementul afacerilor și a făcut un pro­gram de leadership la London School of Economics, spune că a durat puțin până s-a hotărât să investească în acest brand, deoarece avea nevoie să își facă un plan de business pe ter­men lung și să renunțe la un job foarte bine plătit.

Investiția s-a ridicat la 15.000 de euro, însă de acum încolo va urma un plan de marketing susținut unde se va investi cam tot pe atât, adaugă ea.

Citește continuarea în Ziarul Financiar