La 38 de ani, conduce un producător de utilaje agricole al cărui profit a crescut de șase ori într-un an
Mecanica Ceahlău a lansat în 2014 patru produse noi, a deschis în Afumați (Ilfov) primul showroom în parteneriat cu unul din distribuitori, a început modernizarea producției și a portofoliului de produse, scrie Business Magazin. Trăgând linie și adunând, în vreme ce cifra de afaceri a companiei s-a menținut la un nivel relativ constant, de circa 24 de milioane de lei, profitul a crescut de la 700.000 de lei în 2013 la 4,4 milioane de lei în 2014.
„Rezultatele pozitive din 2014 sunt consecința procesului de analiză și eficientizare a companiei – atât a structurii generale, cât și a fluxurilor de producție”, spune Laura Șerban, care la 38 de ani are peste 14 ani de experiență în mediul de afaceri, după cum povestește chiar ea. Anterior acestui mandat, Laura Șerban a deținut poziția de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.
Și-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing și achiziții, iar ulterior a preluat funcția de director general al Depozitului de Distribuție de Carte și Jucării, firmă dezvoltată ca start-up și care a devenit în cinci ani lider pe segmentul său. Cel mai dificil moment din cariera sa de până acum, care coincide și cu perioada în care a avut și cele mai mari satisfacții profesionale, își amintește Laura Șerban, a fost proiectul Mobishop, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an și pierderi financiare masive, cu o structură de personal de aproape 300 oameni.
Despre mandatul prezent, când coordonează activitatea a 200 de oameni implicați în producția de utilaje agricole, Laura Șerban spune ca i s-a părut „un proiect complex, într-un domeniu cu potențial”. Decizia de a accepta a fost luată rapid, iar discuțiile au început cu circa trei luni înainte de numirea sa.
Citește integral articolul în Business Magazin