Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a anunțat că pe podul de peste Dunăre, pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, au fost turnate 100 de tone de asfalt, fiind eliminate „deficiențele existente”.
„Acestea au constat în eliminarea deficiențelor existente, și anume gropi și suprafața neregulată a carosabilului, prin turnarea a 100 tone asfalt pe o suprafață de 1.000 metri pătrați, în vederea asigurării siguranței traficului rutier”, a anunțat vineri CNADNR printr-un comunicat.
Cu toate acestea, în imaginile puse la dispoziție vineri chiar de compania de autostrăzi se vede cum pe pod încă există gropi, care alternează, e drept, cu petece de asfalt.
Aici puteți vedea cum arăta podul de la Giurgiu în filmarea prezentată în gândul în urmă cu câteva zile.
Compania de autostrăzi a mai precizat vineri că în a doua jumătate a lunii aprilie, odată cu demararea lucrărilor de reabilitare, respectiv înlocuirea integrală a sistemului rutier – plăci betonate și straturi asfaltice -, se va circula pe o singură bandă care va fi in permanență supravegheată de anteprenor pentru asigurarea condițiilor de siguranță a circulației.
Contractul de reabilitare a podului peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse a fost atribuit în luna octombrie 2014 asocierii Collini Lavori S.p.A. – Tecnic Consulting Engineering, iar în luna noiembrie 2014 s-a dat ordinul de începere a lucrărilor.
Contractul are o perioadă de 16 luni, investiția fiind finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POS-T 2007 – 2013. Din cele 16 luni, două luni reprezintă perioada de proiectare, care s-a încheiat la sfârșitul lunii ianuarie 2015.
Lucrările de reabilitare urmează a fi finalizate până la sfârșitul acestui an.
Potrivit contractului, în afară de lucrările de reparare și consolidare a podului, vor fi realizate și lucrari de reabilitare a drumului până la punctul de acces vamal. Potrivit contractului, responsabilitatea proiectării îi revine în totalitate antreprenorului, având o perioadă de garanție de doi ani.