Prima pagină » Economic » La iarnă, turiștii care merg la schi la Sinaia ar putea avea o surpriză plăcută. Există, însă, câteva detalii pe care trebuie să le știm

La iarnă, turiștii care merg la schi la Sinaia ar putea avea o surpriză plăcută. Există, însă, câteva detalii pe care trebuie să le știm

Turiștii ar putea avea la dispoziție, până la sfârșitul anului, și cel de-al doilea tronson al telegondolei din Sinaia, care care va lega cota 1.400 de pârtiile de la cota 2.000. Noua telegondolă va costa peste 12 milioane de euro și va fi realizată de o asociere formată din două firme.

Al doilea tronson al telegondolei din Sinaia va costa 54,3 milioane de lei, cu TVA, echivalentul a 12,32 milioane de euro și va fi realizat de asocierea Leitner AG SpA Italia -Tancrad SRL, potrivit unui anunț publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Contractul vizează „achiziționarea > a unei instalații de transport pe cablu de tip >: telegondola Sinaia Tronson 2, cota 1400 – Vârful Furnica”. Banii vor fi asigurați din bugetul Primăriei Sinaia.

Tancrad SRL este o firmă apropiată de cele ale președintelui Consiliului Județean, Bunea Stancu (PSD).

Despre Tancrad SRL gândul a scris aici că este una dintre firmele „abonate” la contractele cu bani de la stat, câștigând mai multe contracte de asfaltări și de deszăperire.

Firma Leitner Italia – care face parte, alături de Leitner Austria, din Leitner Group –  a construit, în asociere cu altă firmă – Acomin SA – și telegondola din Vulcan, un oraș care nu se poate lăuda cu un flux mare de mulți turiști.

Derularea contractului pentru telegondola din Vulcan a fost analizată de Corpul de Control al primului ministru, care a găsit, printre altele, și o serie de „neconcordanțe”. Astfel, în raportul Corpului de Control, datat mai 2014,  se arată că Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a descoperit o diferență în valoare de 30,1 milioane lei între achizițiile intracomunitare de la Leitner GmbH Austria declarate de Acomin SA și livrările intracomuntare către Acomin declarate de Leitner GmbH Austria. Raportul menționează că „a fost întocmită o solicitare către autoritățile fiscal austriece în vederea clarificării neconcordanțelor”.

Două oferte pentru tronsonul 2 al telegondolei Sinaia

La licitația organizată de Transport Urban Sinaia SRL au fost depuse două oferte, în final fiind admisă oferta asocierii conduse de Leitner AG SpA Italia.

Finanțarea contractului pentru „achiziționarea ‘la cheie’ a unei instalații de transport pe cablu de tip ‘telegondolă’: telegondola Sinaia Tronson 2, cota 1400 – Vârful Furnica” se va face din bugetul propriu al autorităților din Sinaia.

Asocierea Leitner AG SpA Italia -Tancrad SRL va realiza proiectul tehnic pentru telegondola cu cabine de opt locuri, se va ocupa de obținerea avizelor, va achiziționa utilajele și  echipamentele necesare. Construcția și montajul „la cheie” și punerea în funcțiune a telegondolei revin tot asocierii menționate.

În prezent în Sinaia există 16 pârtii de schi, omologate de Autoritatea Națională pentru Turism, în administrarea Primăriei Sinaia și mai multe trasee de schi de legătură, ce însumează o lungime totală de aproape 17 kilometri.

Tronsonul 1 al Telegondolei Sinaia care face legătura între orașul Sinaia și Cota 1400 a fost realizat de primărie în anul 2007 și are o capacitate de transport de 1.700 de persoane pe oră, potivit studiului de fezabilitate pentru tronsonul 2 al telegondolei Sinaia.

Noul tronson va avea o capacitate de 1.500 de persoane pe oră în sezonul hibernal și de 500 de persoane pe oră pentru sezonul estival. Durata de realizare a investiției este de 10 luni.

Autoritățile locale din Sinaia au declarat în ianuarie că al doilea tronson al telegondolei din Sinaia – care va lega cota 1.400 de pârtiile de la cota 2000 – va fi gata până la sfârșitul acestui an.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate