Lafarge și Holcim au obținut aprobarea Comisiei Europene pentru fuziune
„În urma discuțiilor cu Comisia Europeană, Holcim și Lafarge au finalizat lista cu activele la care va renunța în Europa, cu excepția unei mici schimbări legate de activele din Franța”, se arată într-un comunicat emis de cele două companii.
Modificarea vizează renunțarea la stația de măcinare Saint-Nazaire deținută de Lafarge în Franța, potrvit Bloomberg.
„Ne-am asigurat că prin crearea unui grup important la nivel global nu va fi afectată competiția”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul pentru domeniul competiției.
Obținerea aprobării din partea Comisiei Europene a depins de renunțarea la unele dintre activele deținute de cei doi mai producători de ciment la nivel mondial, astfel că decizia Holcim și Lafarge a fost ca în țări precum România, Germania și Ungaria să vândă în totalitate activele uneia dintre companii și să le păstreze pe ale celeilalte.
În cazul României, vor fi vândute operațiunile producătorului francez de ciment Lafarge, care deține două fabrici de ciment, la Medgidia și Hoghiz, și o stație de măcinare, la Târgu Jiu.
De cealaltă parte, Holcim România deține două fabrici de ciment, în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare și un terminal de ciment la Turda, 13 stații ecologice de betoane, trei stații de agregate, două stații de lianți speciali și un terminal de ciment în București.
Totodată, Lafarge și Holcim au anunțat că poartă în continuare negocieri pentru vânzarea activelor estimate la 7 miliarde de euro, potrivit Bloomberg, și că procesul fuziunii se va încheia în primul semestru din 2015.
La începutul lunii aprilie, Holcim și Lafarge au convenit asupra fuziunii prin schimb de acțiuni, care va crea cel mai mare producător de ciment din lume, cu vânzări anuale de 40 de miliarde de dolari și operațiuni în 90 de țări.