Lagarde avertizează că FMI va înrăutăți prognoza privind economia mondială. „Economiile din zona euro stagnează”

Publicat: 07 07. 2013, 13:02
Actualizat: 07 02. 2016, 10:30

Prognoza FMI privind creșterea economiei mondiale, de 3,3% pentru acest an, va fi înrăutățită săptămâna următoare, ca urmare a încetinirii înregistrate în țările cu economii emergente, a declarat directorul general al Fondului, Christine Lagarde, potrivit AFP, preluat de Mediafax.

„Am spus în aprilie că are loc o recuperare în trei viteze, chiar trei viteze și jumătate, întrucât pusesem Japonia într-o catergorie ușor separată. Economiile emergente cresc în medie cu 5,5%, un grup de economii incluzând SUA, Suedia, Elveția, Australia, Canada și alte țări avansează cu circa 2%, în timp ce unele economii, cele din zona euro, stagnează”, a spus Lagarde.

FMI a estimat în aprilie o creștere economică de 3,3% pentru economia mondială și urmează să publice marți noi date.

„Aveam o prognoză de circa 3,3%, dar, având în vedere ce se întâmplă pe piețele emergente, mă tem că ar putea fi un pic mai scăzută. Nu dau o cifră, pentru că datele vor fi publicate în două zile, dacă-mi aduc aminte corect, și nu vreau să trag preșul de sub picioarele economistului șef al FMI”, a adăugat Lagarde.

În aprilie, Fondul a modificat și prognoza privind economia zonei euro, anticipând o contracție de 0,3%, peste cea de 0,2% estimată în ianuarie.
Pentru economia mondială, FMI a estimat în aprilie o creștere de 4% pentru 2014.