Legalizarea MARIJUANEI, o afacere profitabilă pentru Canada. Culisele unei PIEȚE ce poate ajunge la 150 de miliarde de dolari

Publicat: 18 10. 2018, 02:25
Actualizat: 26 03. 2019, 05:28

Canada este a doua țară din lume care a legalizat consumul recreațional de marijuana, după Uruguay. Marijuana medicală a fost legală în Canada încă din 2001 și a fost nevoie de doar patru ani pentru listarea la bursă a primelor companii producătoare de canabis. În scurt timp, aproximativ 140 de societăți au devenit publice în Canada, cu o valoare de piață combinată mai mare de 60 miliarde de dolari canadieni (48 miliarde de dolari americani).

În întreaga țară au fost planificate petreceri care marchează așa-numita Zi Verde. În orasele mici, cum ar fi Smiths Falls, Ontario, la compania Canopy Growth Corp, directorii și angajații sărbătoresc împreună, în timp ce mai multe evenimente sunt planificate în Toronto, de dimineața și până seara. În Quebec, Societe Quebecoise du Cannabis, controlată de guvern, intenționează să ofere aproximativ 110 produse în cele zece magazine care sunt pregătite pentru prima zi. Numărul de locații ar putea crește până la 150 în trei ani, estimează compania.

Deoarece canabisul rămâne ilegal în SUA, bancherii de investiții din Canada intermediază majoritatea tranzacțiilor din industrie, iar bursele locale listează acțiunile companiilor de specialitate. Acesta a fost un boom pentru țara în care stocurile de canabis au crescut vertiginos, chiar mai bine decât criptomonedele sau bula dot-com. De când Canopy Growth a anunțat o investiție de 3,8 miliarde dolari de la gigantul producător de alcool Constellation Brands Inc., la jumătatea lunii august, investitorii s-au concentrat pe acest segement, făcând Horizons Marijuana Life Sciences Index ETF să urce cu 70%.

De exemplu compania Tilray a câștigat mai mult de 800% de la oferta publică de acțiuni din luna iulie, așa că valoarea de piață a companiei este acum de aproape 15 miliarde de dolari, mai mare decât supele Campbell, chiar dacă are venituri de numai 9,7 milioane de dolari în ultimul trimestru.

Și piața neagră este de așteptat să rămână în afaceri, deoarece furnizarea legală va satisface între 30% și 60% din cerere, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la University of Waterloo și CD Howe Institute.

Probabil că legalizarea în Canada va urma aceeași traiectorie ca în Colorado, Oregon și California, cu lipsuri inevitabile de aprovizionare în primele zile.

Un oficial din guvernul canadian a explicat faptul că este permisă posesia a până la 30 de grame de marijuana. Utilizarea canabisului în scopuri medicale este permisă în Canadă încă din 2001, iar guvernul lui Justin Trudeau a lucrat la acest proiect de legalizare a consumului de marijuana în scopuri recreative timp de doi ani.

Uruguay a fost prima țară din lume care a legalizat marijuana, în 2013.

În Canada, sumele cheltuite pentru marijuana au crescut în mod constant, de la 193,3 milioane de dolari canadieni în 1961 la 5,526 miliarde dolari în 2017.

În cel mai recent World Drug Report, ONU apreciază că în lume există peste 200 de milioane de consumatori de canabis.

Cel mai ieftin gram de marijuana poate fi găsit în Quito – 1.34 dolari, urmat de Bogota – 2,20 dolari și Asuncion – 2,22 dolari. Cel mai scump gram de marijuana este în Tokio – 32,66 dolari, Seul – 32,44 dolari și Kyoto – 29,65 dolari. La Dublin gramul este 21,63 dolari, iar în Tallin 20,98 dolari.

 
Foto: Hepta