Prima pagină » Economic » Legea privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, pe masa CCR!

Legea privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, pe masa CCR!

Legea privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, pe masa CCR!

Șansă pentru românii cu credite bancare împovărătoare. Curtea Constituţională (CCR) s-ar putea pronunţa, miercuri, 9 decembrie, pe sesizarea asupra Legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.

Sesizarea a fost transmisă Curţii Constituţionale de parlamentari de la PNL.

Lege votată în Camera Deputaților, contestată de Guvernul Orban

Pe 6 mai, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne.

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate”. Articolul 5 prevede că „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”.

Dobânda excesivă practicată de bănci, împovărătoare pentru români

Un articol modificat de deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

Un alt amendament stipulează că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?