Leul s-a apreciat în prima zi a anului. Cursul a coborât până la 4,4140 lei/euro
Moneda națională s-a apreciat la deschiderea primei sesiuni din acest an, iar cotațiile au coborât până la 4,4140 lei/euro, într-o piață dominată de vânzări de valută din partea jucătorilor străini, potrivit dealerilor.
În debut, euro era cotat la 4,4130 – 4,4140 lei, în scădere față de cotațiile din ultima zi din 2012, când schimburile se perfectau în jurul nivelului de 4,43 lei/euro.
Primele transferuri au urcat ușor cursul, până la 4,4160 – 4,4170 lei/euro, după care ordinele de vânzare de valută din partea străinilor au întors cotațiile pe scădere, spre 4,4140 lei/euro.
Banca Națională a României (BNR) a afișat în ultima zi din 2012 un curs de referință de 4,4287 lei/euro, leul înregistrând astfel o scădere de 2,5% față de ultima cotație din 2011, de 4,3197 lei/euro.
În anul precedent, a fost atins recordul istoric pentru cursul leu/euro, în data de 3 august, când referința BNR s-a plasat la 4,6481 lei/euro. Raportat la acest nivel, deprecierea leului a fost de 7,6% de la începului anului.
Spre finalul anului, când situația politică s-a mai calmat, cotațiile au început să scadă ușor.
Pentru dolar, banca centrală a publicat luni o rată de schimb în scădere ușoară, de 3,3575 lei/dolar. Comparativ cu finalului anului trecut, leul a pierdut 0,5% față de moneda americană, de la un curs de 3,3393 lei/dolar.
Rata de referință pentru francul elvețian a urcat luni de la 3,6651 lei/franc la 3,6681 lei/franc. Astfel, leul închide anul cu o scădere de 3,2% față de francul elvețian, de la 3,5528 lei/franc în luna decembrie 2011.
Dobânzile afișate de băncile comerciale pentru sumele atrase pe termen de o zi fluctuau în intervalul 5,5-6,5%.