Prima pagină » Economic » Leul s-a depreciat în prima zi a anului. Cursul BNR a urcat la maximul ultimelor șapte luni

Leul s-a depreciat în prima zi a anului. Cursul BNR a urcat la maximul ultimelor șapte luni

Leul s-a depreciat în prima zi a anului. Cursul BNR a urcat la maximul ultimelor șapte luni
Moneda națională s-a depreciat în prima zi de tranzacționare pe piața locală din acest an.

Moneda națională s-a depreciat în prima zi de tranzacționare pe piața locală din acest an, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință de 4,4882 lei/euro, în creștere cu 0,35 bani față de ultima cotație din 2013.

Rata de schimb anunțată vineri reprezintă maximul din 21 iunie 2013, când euro a fost cotat la 4,5209 lei.

Moneda națională a pierdut 2,08 bani în raport cu euro în ultima zi a anului 2013, astfel că banca centrală a stabilit luni un curs de 4,4847 lei/euro, cotație cu 1,2% sub cea de la finele anului precedent.

Cotațiile monedei naționale au deschis prima sesiune din acest an în jurul nivelului de 4,48 lei/euro, în creștere față de nivelul de la închiderea anului, într-o piață calmă, potrivit dealerilor.

În debut, euro a fost cotat la 4,4812 lei, față de 4,4720 – 4,4740 lei în ultima zi a anului trecut.

Primele transferuri au coborât foarte ușor cursul, până la 4,4796 lei/euro. În jurul orei 10:30, operațiunile se perfectau la 4,4798 – 4,4810 lei/euro.
Valutele din regiune și bursele europene au deschis vineri fără variații semnificative, după cel mai bun an din 2009, investitorii analizând perspectivele piețelor și datele privind industria serviciilor din China.

Moneda națională a pierdut 2,08 bani în raport cu euro în ultima zi a anului 2013, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de 4,4847 lei/euro, cotație cu 1,2% sub cea de la finele anului trecut.

Leul a închis anul 2012 la un curs de 4,4287 lei/euro.
Leul a scăzut ușor marți și în raport cu dolarul american, astfel că rata de referință leu/dolar american a urcat cu 0,93 bani, la 3,2551 lei/dolar. Leul a câștigat însă 3% față de finalul anului trecut, când referința a fost de 3,3575 lei/dolar.

Cursul leu/franc elvețian a crescut marți de la 3,6406 lei/franc la 3,6546 lei/franc. În acest an, leul s-a apreciat foarte ușor față de franc, cu 0,36%, de la 3,6681 lei/euro în 31 decembrie 2012.
Dobânzile afișate vineri dimineață de băncile comerciale pentru depozitele atrase și plasate în lei pe termen de o zi se situau la 1,5 – 2,5% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.

Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale sunt ușor peste dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.
 

Citește și