Prima pagină » Economic » Leul s-a întărit în raport cu euro

Leul s-a întărit în raport cu euro

Leul s-a întărit în raport cu euro
Leul s-a întărit în raport cu euro în piața interbancară locală pe volume foarte ridicate la tranzacționare, în timp ce pe piețele externe francul elvețian s-a depreciat cu peste 1%, indicând astfel o referință BNR pentru franc în scădere pentru a șasea ședință consecutiv.

În jurul orei 10:10, euro era cotat pe piețele externe la 4,4150 lei, față de 4,4430 lei pe finalul ședinței de vineri.

La același moment, francul elvețian era în scădere cu 1,2% pe piețele externe, la 0,9495 euro, comparativ cu 0,9529 euro pe finalul ședinței de vineri. Această cotație implică un curs pentru moneda elvețiană de 4,1920 lei, sub referința anunțată de BNR vineri la mijlocul zilei, când francul se situa pe piețele externe la 0,9547 euro.

Dolarul a rămas aproape neschimbat față de sfârșitul ședinței de vineri a pieței locale și era cotat pe piețele externe în jurul orei 10:10 la 0,8838, curs care indică o referință de 3,9020 lei, în scădere față de cea anunțată vineri de BNR.

Volumele din piața interbancară au fost foarte ridicate în prima oră de tranzacții, ajungând aproape de media pentru o întreagă zi.

Schimburile dintre băncile comerciale s-au situat între un maxim de 4,4431 lei/euro, înregistrat în deschidere, și un minim de 4,4149 lei/euro.

Cursul pentru francul elvețian anunțat de BNR a scăzut vineri cu 0,7%, la 4,2438 lei, și a consemnat astfel a cincea ședință de depreciere după maximul istoric de 4,5817 lei atins cu o săptămână înainte, în timp ce dolarul a coborât cu 1,78 bani, la 3,9157 lei, iar euro cu 0,27 bani, la 4,4424 lei.

Referința pentru franc a coborât cu 3,1 bani, de la 4,2748 lei la 4,2438 lei. Scăderea a fost determinată de deprecierea ușoară a francului pe piețele externe în partea a doua a zilei de joi, dar și de întărirea ușoară a leului în raport cu euro.

Francul elvețian a atins pe 23 ianuarie un maxim istoric, de 4,5817 lei, după mai multe ședințe în care a doborât record după record, ca urmare a eliminării a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elveției.

La maximul de 4,5817 lei, francul era în urcare cu 22,5% față de cursul de 3,7415 lei înregistrat miercuri, 14 ianuarie, înainte de decizia Băncii Elveției de a renunța la plafon.

La cursul actual, francul se plasează cu 7,4% sub recordul din 23 ianuarie, dar se află cu 13,4% peste referința BNR din 14 ianuarie.

Joi, 29 ianuarie, la mijlocul zilei, francul se situa pe piețele externe la 0,9618 euro.

Pentru dolar, BNR a anunțat vineri un curs în scădere cu 1,78 bani, de la la 3,9335 lei joi la 3,9157 lei.

Referința pentru euro a scăzut cu 0,27 bani, de la 4,4451 lei la 4,4424 lei. Cursul record pentru euro a fost atins în urmă cu aproape doi ani și jumătate, moneda europeană fiind cotată atunci la 4,6481 lei/euro.

Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Autor

Citește și