Licitația pentru privatizarea Oltchim A FOST ANULATĂ. Ponta: AM OPRIT CIRCUL lui Dan Diaconescu. DEZBATERE GÂNDUL LIVE- Comentariul lui Cristian Tudor Popescu

Publicat: 02 10. 2012, 00:41
Actualizat: 30 07. 2014, 01:21

Privatizarea Oltchim a fost anulată, anunțul oficial fiind făcut în acestă seară, de la Palatul Victoria, de premierul Victor Ponta, la finalul unei zile în care Dan Diaconescu a mai pus în scenă un episod al show-ului început pe 21 septembrie, când a câștigat licitația pentru cumpărarea acțiunilor combinatului din Râmnicu Vâlcea.

Dan Diaconescu nu are banii, a anunțat Ponta, invocând „interesele politice și de imagine” ale patronului OTV-președinte PP-DD, iar persoanele pe care acesta din urmă le-a prezentat drept „giranți” nu ar exista, între ele fiind un scriitor de romane polițiste sub pseudonim.

La GÂNDUL LIVE eșecul privatizării Oltchim a fost comentat în direct de Cristian Tudor Popescu, Cristian Hostiuc, Claudiu Pândaru și Diana Marcu.

ÎNREGISTRAREA EMISIUNII este aici

„Din această seară punem capăt circului”, a spus Ponta, care a făcut public planul pe care guvernul îl are pentru Oltchim, acesta incluzând discuții cu principalii creditori –  AVAS, Electrica, BCR, Banca Transilvania și CEC, întâlniri între miniștrii Economiei și Finanțelor pentru găsirea unei soluții de plată a salariilor restante, precum și pregătirea companiei pentru o nouă privatizare, care să fie inițiată cel mai probabil anul viitor, în alte condiții.

AICI GĂSIȚI ÎNREGISTRAREA VIDEO și rezumatul text al declarației premierului Victor Ponta 

Premierul Ponta a mai anunțat că Dan Diaconescu rămâne însă în vizorul Guvernului, Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) urmând să sesizeze organele penale pe motiv că patronul OTV ar fi folosit documente false și ar fi încercat să înșele statul.

Șeful executivului nu s-a oprit însă aici. Victor Ponta susține că Diaconescu a fost „în combinație” cu Videanu, Boureanu și Roibu. Au vrut să lovească Guvernul

PUTEȚI VEDEA explicația premierului aici

Și Crin Antonescu a comentat eșecul privatizării Oltchim. Șeful PNL a evitat în ultimele săptămâni subiectul. Luni seară însă a felicitat Guvernul pentru decizia luată

DECLARAȚIA INTEGRALĂ o puteți citi aici

Replica lui Diaconescu: Le fac plângere penală lui Ponta și Vulpescu

„Domnul Victor Ponta e un mare mincinos. Minte cum respiră”, a venit replica lui Dan Diaconescu, la plecarea din Ministerul Economiei, unde în cursul zilei venise cu șapte saci de bani pe care susținea că îi va da pentru plata salariilor restante de la Oltchim. „Mâine dimineață vom face câteva plângeri penale împotriva lui Victor Ponta și a lui Remus Vulpescu”, a adăugat patronul OTV, susținând că Guvernul nu a vrut să privatizeze combinatul chimic. De altfel, la venirea la negocieri, Diaconescu a declarat că, „potrivit legii, contractul poate fi negociat până în februarie 2013”. „Nicăieri nu se vorbește de plata în avans. Nicăieri nu se vorbește de cele 10 zile. Cu toate acestea, noi vrem să plătim banii la semnarea contractului”, a precizat Diaconescu.

Vulpescu ar putea fi schimbat

Ratarea privatizării Oltchim ar putea avea drept consecință și pierderea mandatului de către Remus Vulpescu. Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, a declarat că, din punctul său de vedere, șeful OPSPI ar trebui înlocuit. „Din punctul meu de vedere, domnul Vulpescu trebuie schimbat din funcție, dar acest lucru va fi făcut în momentul încheierii procesului de privatizare la Oltchim”, a spus ministrul, în conferința susținută alături de premierul Victor Ponta.

Gândul a transmis LIVE TEXT și LIVE VIDEO desfășurarea evenimentelor. Mai jos, puteți vedea în ordine invers cronologică filmul zilei. În scurt timp, veți găsi aici și înregistrarea ediției GÂNDUL LIVE din această seară, în care Cristian Tudor Popescu, Cristian Hostiuc (ZF), Claudiu Pândaru și Diana Marcu au comentat, în direct, anunțul lui Victor Ponta legat de anularea licitației pentru privatizarea Oltchim.

 

UPDATE 21:10 „Mâine dimineață vom face câteva plângeri penale împotriva lui Victor Ponta și a lui Remus Vulpescu”, a anunțat Dan Diaconescu, care a adăugat că „domnul Ponta a bătut câmpii” și că „minte cum respiră”.

UPDATE 20:30 Ministrul Daniel Chițoiu a anunțat că privatizarea Oltchim s-a încheiat prin nesemnarea contractului cu Dan Diaconescu. ” Acum cinci minute comisia de privatizare m-a anuntat că procedura de privatizare a fost încheiată prin nesemnarea contractului pentru pachetul de acțiuni și pentru creanțele AVAS și Electrica”

„Adjudecatarul acțiunilor nu a putut aduce dovezi că are banii pe care s-a angajat să îi plătească. În aceste condiții, nu mai avea sens să continuăm. Termenul pentru semnarea contractul a expirat astăzi (luni – n.r.)”, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chițoiu.


UPDATE 19:57 Sorin Despina, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române: „Dacă Dan Diaconescu ar fi făcut din timp o solicitare către Jandarmeria Română, noi am fi putut să asigurăm paza transportului de valori, în baza unui contract de prestări servicii. La Jandarmerie nu s-a primit nici o solicitare scrisă în acest sens din partea lui Dan Diaconescu”


UPDATE 19:35 Liderul protestatarilor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Corneliu Cernev, spune că dacă Dan Diaconescu vrea să-i sprijine pe salariați să o facă legal, să facă o donație prin conducerea societății, banii să intre în conturile combinatului, iar ulterior pe cardurile oamenilor.

„Eu sunt sceptic în privința acestei probleme a aducerii banilor cu sacii. Dacă domnul Diaconescu (n.r. – Dan Diaconescu) doreste să sprijine salariații, să o facă legal, să facă o donație prin conducerea societății, banii să intre în conturile combinatului și ulterior pe cardurile oamenilor. Să nu vină cu sacii de bani la Râmnicu Vâlcea”, a declarat Corneliu Cernev, citat de corespondentul Mediafax


UPDATE 19:20 Dan Diaconescu a intrat în sediul Ministerului Economiei.

Banii au rămas în mașina de transport de valori, care a fost mutată pe trotuar pentru a nu mai îngreuna circulația.


UPDATE 18:50 O bandă de circulație de pe Calea Victoriei este blocată din cauza mașinii cu bani a lui Dan Diaconescu căreia nu i se permite accesul în curtea Ministerului Economiei.

În fața Ministerului Economiei, Dan Diaconescu a fost apostrofat de un trecător: „Ești un circar! Du-te mă, la circ!”


UPDATE 18:35 Ajuns cu banii la Ministerul Economiei, Dan Diaconescu a constatat că îi este interzis accesul în curtea instituției publice. „Așteptăm cu banii la poartă și ei nu vor să ne ia banii”, a explicat un avocat.


UPDATE 18: 22 Dan Diaconescu a ieșit din bancă cu șapte saci cu bani. „Domnule Ponta, mi-ați cerut să arăt banii, iată banii.  (…) Sunt foarte mulți bani, cam cât pregătise dl Ponta să ia pe acest combinat”

„Banii sunt în bancnote de 500 de euro sau mai mici. Salariile sunt asigurate de mine până la sfârșitul anului”.


UPDATE 18:15 Liderul de sindicat din Oltchim, Constantin Diculoiu, care l-a însoțit pe Dan Diaconescu la bancă:

„Sunt banii cash în bancă. Îi bagă în mașină. Nu știu unde se duce apoi cu ei”

„Acești bani îi scoate și o să îi vedeți. Pentru plata salariilor sunt necesari 8,6 milioane de lei”

Întrebat de presă dacă a văzut banii, Diculoiu a răspuns afirmativ.


UPDATE 17:30 Avocatul lui DD: „Diaconescu a contactat azi patru firme de transport valori care l-au refuzat. Acum așteaptă răspunsul de la a cincea firmă. Dacă nu vine, va transporta banii pe care îi scoate de la bancă cu o mașină pe care o are la dispoziție. Banii vor veni în fața Ministerului Economiei, potrivit informațiilor pe care le am de la clientul meu (…).  Acele firme au refuzat datorită faptului că au fost influențate într-un fel ca să refuze cererea lui Diaconescu”


UPDATE 17: 20 Ministrul Economiei și cel al Finanțelor au venit la sediul Guvernului, pentru a avea o nouă discuție cu premierul Victor Ponta legat de situația de la Oltchim, potrivit Mediafax. Luni dimineața, premierul s-a mai întâlnit cu ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, și șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Șerban Pop, pentru discuții pe aceeași temă, potrivit Mediafax.


UPDATE 17:11 Avocatul Daniel Fenechiu a declarat că Diaconescu a mers la bancă cu câțiva lideri sindicali (ai Oltchim n.n.) care îi vor furniza informații cu privire la suma necesară pentru acoperirea salariilor restante. „Nu știu dacă va scoate de la bancă 3, 2 sau 1,5 milioane euro”, a spus Fenechiu.

„Modalitatea în care va face ceva cu acești bani, după cum m-a informat clientul meu, depinde de răspunsul pe care Diaconescu îl primește de la Ministerul Economiei. Ministrul Economiei i-a spus clientului meu că îi va da un răspuns până la ora 17:00”, a precizat reprezentantul legal al lui Diaconescu. 


UPDATE 16:30 Dan Diaconescu se află la bancă pentru a scoate banii cu care spune că va plăti salariile restante ale angajaților Oltchim pe o lună.


UPDATE 16:05 „Mergem la bancă. Banca s-ar închide într-o oră, o oră și ceva. Scoatem banii. (…) Ne întoarcem cu banii aici (la Ministerul Economiei n.n.)”, a spus Diaconescu.

„Domnul Vulpescu (șeful OPSPI n.n.) a părăsit clădirea (Ministerului Economiei n.n.). Nu prea mai avem cu cine să discutăm. (…) Vreau să mulțumesc ministrului de Interne, Mircea Dușa. Sper ca Jandarmeria să ne ajute să transportăm banii aici”, a afirmat patronul OTV. 

El a precizat că, după ce va aduce „câțiva saci” cu bani în fața Ministerului Economiei, va aștepta, din partea reprezentanților OPSPI, soluția legală pentru ca sumele să ajungă la salariații Oltchim pentru plata salariilor pe o lună.


UPDATE 14:20 DD, despre discuțiile avute cu ministrul Chițoiu: „Domnia sa (ministrul, n.n.) și-a prezentat scuze din partea sa, a Guvernului și a premierului Victor Ponta pentru toate acuzațiile care mi-au fost aduse în ultimele zile. (…) Ministrul Chițoiu nu a știut ce s-a întâmplat în sala de negocieri în ultimele șase zile”.

„Ministrul a spus că va lua o decizie pentru felul în care noi vom putea ajuta salariații Oltchim”, a arătat câștigătorul licitației pentru Oltchim. Diaconescu a mai spus că a discutat cu ministrul Chițoiu mai multe variante privind modul în care patronul OTV ar putea să facă plata salariilor restante ale angajaților Oltchim: varianta refuzului, avans sau donație.

Potrivit patronului OTV, nicăieri nu este menționat termenul limită de 1 octombrie sau un număr de zile lucrătoare în care trebuie făcută plata acțiunilor adjudecate.

„Noi am putea semna contractul azi și să plătim până în februarie 2013”


UPDATE 14:10 Dan Diaconescu a ieșit de la discuțiile cu ministrul Daniel Chițoiu. Cele mai importante declarații:

„I-am zis ministrului că vrem să aducem sacii cu bani aici, în parcare la OPSPI. El ne-a rugat să nu facem acest lucru. Noi vom respecta dorința sa”

„Vedeți că este un anunț foarte important pentru țară. Să puneți breaking news toată lumea”, s-a adresat Diaconescu jurnaliștilor prezenți în fața Ministerului Economiei.

„Avem o răsturnare de situație. În ultima oră și jumătate am fost în biroul ministrului Chițoiu. Ne-a primit cu maximă amabilitate”.

Diaconescu a declarat că până în prezent nu au avut loc „discuții reale” privind preluarea acțiunilor la Oltchim și că va acționa statul în judecată dacă va fi eliminat de la negocieri.


UPDATE 13:48 „Dan Diaconescu este de o oră la discuții cu ministrul Economiei, Daniel Chițoiu”, a afirmat reprezentantul legal al patronului OTV, Daniel Fenechiu.


UPDATE 12:35 Avocatul lui Dan Diaconescu, Daniel Fenechiu, a declarat că Diaconescu se află la ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, iar echipele de negociere se află într-o „pauză tehnică”. 

„În 10-15 minute Dan Diaconescu va merge la bancă”, a mai spus Fenechiu, care a arătat că nu știe câți bani intenționează să scoată din cont clientul său. El a mai precizat că principala problemă este că în sala din clădirea Ministerului Economiei unde au loc discuțiile nu există internet și surse de curent pentru alimentarea laptop-urilor. „S-a făcut rost de două prelungitoare, vom surmonta aceste probleme”, a precizat Fenechiu. 


UPDATE 11: 41 Guvernul va plăti cei 1.400 lei reprezentând ajutor de urgență pentru angajații Oltchim doar dacă va interveni o „situație de criză” în care muncitorii să nu fi primit drepturi salariale timp de 2-3 luni, a declarat, luni, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.


UPDATE 11:20 Dan Diaconescu a părăsit luni negocierile de la Ministerul Economiei, la două ore de la începerea lor, declarând că „Guvernul îi trage pe sfoară” și că șeful OPSPI a refuzat cererea lui de a permite accesul presei la discuții.

” Am ieșit din mijlocul discuțiilor pentru a face acest anunț. Am încercat să negociem cu reprezentanții Guvernului felul în care am putea plăti banii de salarii la Oltchim, pentru a dovedi salariaților de acolo că suntem alături de ei”, a spus Diaconescu, adăugând că și-a dat seama că „vânzătorul (OPSPI n.n.) este unul ostil”.

Diaconescu a adăugat că termenul limită de zece zile pentru plata acțiunilor invocat de autorități și care expiră luni reprezintă „un șiretlic pe care îl fac doar escrocii”.

El s-a arătat nemulțumit de faptul că în contractul de privatizare nu era trecută „nici măcar dobânda” la creditul pe care statul îl va acorda Oltchim din banii pe care ar urma să îi achite patronul OTV. 


Înainte de a intra, luni dimineață, la Ministerul Economiei, Diaconescu a ținut să dea un ultimatum autorităților. „Ori acceptă moratoriul nostru și înțeleg să nu mai facă declarații, ori acceptă cealaltă rugăminte din partea mea să intre presa să vada cum se derulează negocierile pentru privatizarea celui mai important combinat din România”, a arătat liderul PP-DD, care a mai declarat că va depune o plângere penală împotriva premierului Ponta, pe motiv că Guvernul a încălcat secretul negocierii.

„Nu dorim nici o amânare. Noi semnăm ca vom da 45 milioane euro, dar să semneze și ei că banii vor ajunge la combinat, nu la panseluțe sau la borduri sau la poșetele amantelor”, a spus Diaconescu. Totodată, el a declarat că a propus plata salariilor angajaților Oltchim până la semnarea actelor.

Dan Diaconescu le-a arătat jurnaliștilor prezenți în fața Ministerului Economiei mai multe CD-uri pe care a spus că este muzică românească și străină și pe care le va face cadou șefului OPSPI, Remus Vulpescu. „Sunt aici câteva colecții, astfel încât domnul Vulpescu să nu primească de la noi numai banii, ci și un cadou frumos”, a spus Dan Diaconescu.

Anterior, întrebat în mai multe rânduri dacă, pe 1 octombrie, va face plata celor 45 de milioane de euro, patronul OTV a evitat de fiecare dată un răspuns clar, menționând că are la dispoziție două conturi, unul de 46 de milioane de euro, într-o bancă din Olanda, și altul de 91 de milioane de dolari, într-o altă bancă „îndepărtată”.

Diaconescu a condiționat achitarea sumei de completarea contractului de privatizare cu mai multe clauze. Între altele, el a solicitat garanții că firmele de stat nu vor cere insolvența combinatului.

În cazul în care Diaconescu nu va achita luni, până la ora 24:00, prețul pe acțiuni, Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim și să dispună administrarea specială a combinatului, urmând ca în maximum șase luni să fie reluat procesul de privatizare cu un investitor strategic.

În schimb, patronul OTV a promis sâmbătă, cu 48 de ore înainte de expirarea termenului limită, în fața camerelor de luat vederi, că pe 1 octombrie va scoate din contul său trei milioane de euro, „în saci”, pentru plata salariilor angajaților Oltchim Râmnicu Vâlcea. Diaconescu a precizat că înainte de a duce „sacii de bani” la Oltchim, îi va arăta premierului Ponta, să vadă „dacă sunt falși”. 

Diaconescu a spus că șeful OPSPI, Remus Vulpescu, i-a cerut vineri seara să ateste existența banilor printr-un extras de cont în original, autentificat, dar că acesta este imposibil de adus până la finalul weekend-ului, și că, de altfel, reprezentanții Oficiului nu au dorit să continue negocierile în zilele de sâmbătă și duminică.

Joi seară, Victor Ponta a declarat că informația conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.

Filmul privatizării Oltchim:

21 septembrie

– Dan Diaconescu este anunțat drept câștigător al licitației organizate de Ministerul Economiei pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea. Patronul OTV a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat. În afară de persoana fizică Dan Diaconescu, la licitația pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni și creanțele Electrica și AVAS asupra Oltchim au depus oferte și firmele Aisa Invest și Chimcomplex, deținute de omul de afaceri Ștefan Vuza, și PCC, firmă înregistrată în Germania.

– OPSPI nu a reușit să vândă și creanțele de aproximativ 400 milioane euro ale AVAS și Electrica asupra Oltchim. Oferta lui Diaconescu a vizat doar acțiunile combinatului.

– Cu puțin timp înainte de anunțarea câștigătorului, premierul Victor Ponta, aflat la Brașov, a avertizat, referindu-se la licitația pentru Oltchim, că dacă cineva crede că „se joacă cu așa ceva, se va arde foarte tare”, susținând că este vorba de mii de oameni și „de un complex industrial pentru trei județe”.

– „Câștigătorul licitației pentru Oltchim să vină în maxim zece zile cu banii, altfel e infracțiune”, declară Ponta. Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească prețul pe acțiuni, caz în care banii ar putea fi acordați Oltchim pentru funcționarea combinatului, ca împrumut de salvgardare pentru maximum șase luni, până la transferul acțiunilor.

– Patronul OTV afirmă că vrea să semneze luni, 24 septembrie, contractul cu OPSPI, iar banii să intre imediat în conturile companiei, pentru plata salariilor și asigurarea capitalului de lucru.

22 septembrie

– Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Slatina, unde vizita o fabrică deținută de o companie rusă, că și-ar fi dorit ca și la Oltchim Râmnicu Vâlcea să fi investit tot o firmă rusească.

24 septembrie

– Contractul dintre OPSPI și Dan Diaconescu privind privatizarea combinatului nu a fost semnat luni, Diaconescu acuzând că din acord lipsesc clauze, prevederi și anexe și că documentul avansat de OPSPI este diferit față de forma contractului anunțată odată cu caietul de sarcini.

– Primul-ministrul îl acuză pe Adriean Videanu, despre care a spus că este „hoțul hoților”, că încearcă, în înțelegere politică cu Dan Diaconescu, să acopere fraudele făcute de PDL la Oltchim.

– Luni, la ședința PSD, primul-ministru a declarat că privatizarea combinatului va fi reluată anul viitor, el spunând că, după ce se va constata că așa-zisul câștigător nu a avut nici bani, nici intenția de a deveni acționar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.

– Dan Diaconescu pleacă, în jurul orei 17:00, cu o cursă aeriană spre München (Germania). Avocații săi ceruseră „o pauză de o oră și jumătate de la discuții”, motivând că vor astfel să dea răgaz Ministerului Economiei să le detalii suplimentare privind litigiile Oltchim. Avocatul lui Diaconescu anunță că patronul OTV ar urma să revină  în țară miercuri dimineața.

– Miercuri, la întoarcerea în țară, Diaconescu declară că s-a aflat în ultimele zile în Germania, Franța, Spania, Austria și Monaco, fără să dea detalii despre scopul deplasării sau data semnării contractului pentru preluarea Oltchim.

25 septembrie

– Într-o conferință de presă la Ministerul Economiei, Ponta anunță că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim și să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni prețul pe acțiuni, iar în maximum șase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

– Potrivit premierului, numirea unui administrator special la Oltchim nu presupune și intrarea companiei în insolvență.

26 septembrie

– Aproximativ 500 de angajați ai Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează în fața combinatului, anunțând că vor renunța la acțiune doar în momentul în care va fi reluată producția combinatului, iar ei își vor primi salariile restante. Un conflict a izbucnit, miercuri, în fața combinatului, între protestatari și un grup de tineri care au ajuns acolo având mai multe pancarte cu mesajul „Oltchim nu e OTV” și despre care protestatarii spun că nu sunt angajați ai societății.

– Directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Teodor Meleșcanu, a venit miercuri la sediul Guvernului, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre situația de la Oltchim.

– Avocații lui Dan Diaconescu spun că sunt pregătiți să continue negocierile cu Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) pentru preluarea acțiunilor statului la Oltchim, menționând însă că „nu este nicio grabă” pentru semnarea contractului de privatizare. Avocatul Daniel Fenechiu a fost întrebat de jurnaliști dacă OPSPI i-a solicitat lui Diaconescu documente care să dovedească că are cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru achiziția de la stat a acțiunilor la combinat. „OPSPI nu poate să ne ceară ceva în plus. OPSPI poate cel mult să ne roage să venim cu documente în plus”, a răspuns Fenechiu.

–  Ponta îl amenință cu demiterea pe șeful OPSPI, Remus Vulpescu. „Domnul Vulpescu să facă bine să explice foarte clar, să vorbească mai puțin și să explice mai mult. Dacă poate, dacă nu, găsim un alt șef la OPSPI care poate să explice mai clar’, i-a spus Ponta ministrului Economiei, în fața jurnaliștilor, la începutul ședinței de miercuri a Guvernului.

– Ponta îi cere lui Chițoiu să pregătească strategia de administrare specială la Oltchim

– Ambasadorul Rusiei la București, Oleg Sergheevici Malghinov, s-a aflat pentru aproximativ o oră în sediul Ministerului Economiei, la o zi după ce premierul Ponta a afirmat că firma rusă TISE nu exclude interesul de a continua cooperarea cu Guvernul pentru „o viitoare privatizare sau investiție”.

– Dan Diaconescu merge la Ambasada SUA la București, unde este primit de un reprezentant al Ambasadei.

– Guvernul va aproba miercurea viitoare o ordonanță de urgență prin care va transfera companiei Oltchim suma de 40 de milioane euro pentru plata salariilor și repornirea combinatului, bani care vor fi acordați din fondul de privatizare dacă Dan Diaconescu nu achită suma pentru pachetul de acțiuni.

27 septembrie

– „Un eșec este un eșec”, a comentat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, privatizarea Oltchim despre care spune că nu va da un semn bun pentru investitori. El a amintit că FMI nu a impus drept criteriu finalizarea vânzării combinatului, ci demararea procesului, mai ales că mediul economic extern nu este favorabil.

– Daniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu, spune că OPSPI sau EximBank au transmis presei un document confindențial care arată că o firmă olandeză garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda. 

„Astăzi (joi – n.r.), OPSPI și Eximbank au primit un document confidențial, care până la urmă a ajuns în presă. Este un fapt grav și este a doua oară când se întâmplă. În opinia lui Dan Diaconescu, transmiterea către presă a acestui document denotă tendința evidentă că statul vrea să blocheze tranzacția privind Oltchim și să arunce în derizoriu acțiunile lui Dan Diaconescu”, a declarat avocatul Fenechiu.

Presă a relatat joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.

– Joi seara Victor Ponta a afirmat că informația conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi într-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.

28 septembrie 

– SRI a transmis Guvernului aproximativ 190 de rapoarte pe tema Oltchim în decursul mai multor ani, iar toate guvernele au cunoscut foarte bine situația combinatului. „Sunt rapoarte secrete și bineînțeles că nu am să discut acest lucru, dar situația referitoare la Oltchim a fost dintotdeauna cunoscută”, a spus vineri directorul SRI, George Maior.

– Avocatul lui Dan Diaconescu a confirmat existența unui document potrivit căreia firma Gliding Ltd. Amsterdam garantează că patronul OTV deține 46 de milioane de euro pentru achiziționarea combinatului Oltchim. „Banii sunt la dispoziția lui Dan Diaconescu. Nu am spus că banii sunt ai lui Dan Diaconescu”, a declarat vineri avocatul Fenechiu.

– După două zile în care a stat în casă, Dan Diaconescu a afirmat vineri, la sosirea la Ministerul Economiei, că cele 45 de milioane de euro pentru achiziția pachetului de acțiuni la Oltchim „au existat de la începutul licitației” și că este important ca și premierul Victor Ponta „să vrea să ia banii”.

„Banii au fost și înainte de privatizare, sunt și acum și vor fi și de acum încolo, dar mai trebuie ca și Ponta să-i vrea. Partenerii noștri în această tranzacție (OPSPI și Ministerul Economiei – n.r.) au încălcat toate clauzele de confidențialitate, furnizând presei documente bancare”, a afirmat Diaconescu, la intrarea în sediul Ministerului Economiei.

– Board-ul FMI aprobă vineri cea de-a șasea revizuire a acordului preventiv cu România, disponibilizând a șaptea tranșă, în valoare de 430 milioane DST – drepturi speciale de tragere (514 milioane euro), din suma totală de 3,5 miliarde euro. Demararea privatizării Oltchim a fost una dintre condițiile pe care România le-a îndeplinit pentru ca scrisoarea de intenție să intre vineri în Board-ul FMI, spune Ponta.

Ponta a explicat că autoritățile române au îndeplinit cerințele FMI și a comparat organizarea vânzării pachetului de acțiuni Oltchim cu fata dusă la măritat. „Așa cum v-ar spune domnul Florin Georgescu, noi am dus fata la măritat”, a declarat premierul.

29 septembrie

– Dan Diaconescu a dezvăluit, sâmbătă, câteva amănunte de la ședințele de negociere de la Ministerul Economiei. El a spus că, la negocierile de vineri seara de la Ministerul Economiei, șeful OPSPI, Remus Vulpescu, le-ar fi pus invitaților săi să asculte muzică de Tudor Gheorghe. El a mai spus că a aflat de la avocații săi că, în alte zile, Remus Vulpescu le-a pus invitaților săi să asculte piese ale AC/DC și Phoenix.

Șeful OPSPI a negat informațiile furnizate de Diaconescu: „Este fals, sunt minciuni inedite”.

– Patronul OTV a mai afirmat că luni va aduce luni milioane de euro, „în saci”, pentru plata salariilor angajaților Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) și că a prezentat OPSPI o variantă de finanțare a companiei cu 91 milioane dolari, cu sprijinul Eximbank.

30 septembrie

– La emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de ProTV, Mark Mobius, președintele executiv al grupului Templeton Emerging Markets, a declarat că statul trebuie să găsească pentru companiile mari pe care le deține cumpărători viabili și buni administratori, în cazul Oltchim fiind posibil ca cel care a câștigat licitația să nu fie un bun manager.