Lista companiilor de stat care ar urma să fie listate pe bursă

Publicat: 06 10. 2014, 11:50
Actualizat: 29 03. 2019, 13:34

Premierul Victor Ponta a arătat că știe solicitarea care i-a fost adresată de finalizare a reformei structurale prin adoptarea unui act normativ care să faciliteze operațiunile pe piața de capital, printr-o mai mare transparență și deschidere pentru fluxurile de capital, și a asigurat că va fi elaborat un astfel de document.

„Dacă 2013 și 2014 au fost ani de dezvoltare pentru Bursa de Valori București, îmi doresc foarte mult ca 2015 și 2016 să continue, iar implicarea Guvernului, fie pe partea legislativă, fie pe partea decizională de listare a companiilor care încă se află în portofoliul Guvernului, să sprijine această dezvoltare a pieței de capital”, a spus Ponta, care a deschis ședința de tranzacționare de luni a Bursei de Valori București.

Premierul a precizat că singurul lucru care a rămas de stabilit în cazul actului normativ este forma în care să fie adoptate modificările, arătând că în mod normal ar trebui emisă o ordonanță de urgență.

 

„A picat, însă, într-un moment în care mai multe ambasade au spus să nu mai emitem ordonanțe de urgență, după care i-am întrebat pe respectivii ambasadori dacă în domeniul pieței de capital este bine să dăm ordonanțe de urgență și au spus că da. Așa încât, există ordonanțe bune și ordonanțe proaste în funcție de interesul politic care n-ar trebui să influeneze dezvoltarea pieței de capital”, a spus Ponta.

El a explicat că în prezent efectuează încă o analiză cu Ministerul Finanțelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Banca Națională, fiind gata să își asume răspunderea unui act normativ care să intre imediat în vigoare