Liviu Voinea: Creșterea accizei la carburanți, măsură pentru a evita deflația
Creșterea accizei la carburanți a fost o măsură pentru evitarea deflației, al cărei pericol este mai mare decât cel al unei ușoare creșteri a inflației întrucât din deflație nu se iese, generând șomaj și recesiune, a declarat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, după un forum economic.
„Deflația este un pericol real, nu doar pentru România, toată Europa este în pragul deflației, Europa își pune problema deflației începând cu Germania. Din deflație nu se iese, Japoniei i-a luat 20 de ani să iasă din deflație și apoi a venit peste ea criza globală. E mai periculoasă decât inflația”, a afirmat Voinea după Forumul Economic și Comercial China – Europa Centrală și de Est.
El a arătat că inflația ajută la creșterea economică, în timp ce deflația conduce la șomaj și recesiune.
„N-am auzit de deflație care să ducă la creștere economică. În schimb, inflația câtă vreme este controlată ajută la creșterea economică, ajută veniturile bugetare”, a spus Voinea.
Ministrul a precizat că pericolul deflației este mai mare decât cel al unei ușoare creșteri a inflației, întrucât în deflație degeaba sunt prețuri mai mici pentru că firmele nu mai produc, nu-și permit să vândă la prețuri mai mici decât costurile pe care le au cu producția, generând astfel șomaj.
Întrebat de jurnaliști dacă creșterea accizei nu putea fi preluată de un buffer bugetar, Voinea a spus că rolul unui buffer este să fie păstrat.
„Luăm exemplul anului acesta: la a doua rectificare bugetară s-au tăiat 660 de milioane de lei de la cheltuielile cu dobânzile pentru că a fost de unde să se taie. Rolul rezervei e acela de a avea o plasă de siguranță în cazul în care nu se realizează veniturile la buget. Și atunci asta s-a și făcut în octombrie, dacă n-aveam buffer-ul acela trebuia să mai tăiem 660 de milioane de lei de altundeva. Nu i-am taiat de nicăieri, sunt niște cheltuieli care nu se mai puteau realiza că au scăzut dobânzile”, a explicat ministrul.
El a menționat că în anii electorali este firesc să existe mai multe buffere decât în restul anilor pentru a evita, mai ales pe partea de dobânzi, „nervozitatea piețelor”.
„În general, piețele internaționale au o anume valoare în ani electorali, nu vorbim de România, ci în general. Noi sperăm ca și anul viitor randamentele la emisiunile noastre, intern și extern, vor continua să scadă, dar este prudent să asumi și posibilitatea unei creșteri a acestora”, a mai spus Voinea.