Liviu Voinea: Legea datoriei publice va prevedea restricții dacă se trec pragurile 35, 40 sau 45% din PIB
Ministerul Finanțelor propune introducerea unor restricții automate la nivel bugetar dacă datoria publică netă va depăși nivelurile de 35, 40 sau 45% din PIB, a declarat secretarul de stat Liviu Voinea, arătând că modificările vor fi promovate prin lege, în luna septembrie, cu aplicare din 2013, informează Mediafax.
„Vrem să modificăm legea datoriei publice. Avem un proiect în lucru, dar decizia a fost luată, în sensul limitării prin lege a datoriei publice cu trei praguri, respectiv 35, 40 și 45% din PIB. Depășirea fiecărui prag atrage automat măsurile prevăzute în lege, toate constrângătoare, dar din ce în ce mai tari pentru fiecare prag (…) Vrem să introducem aceste praguri tocmai pentru a arăta că suntem angajați în procesul de consolidare fiscală”, a spus Voinea.
El a exemplificat că la depășirea pregului de 35% din PIB pentru datoria publică se va activa automat regula potrivit căreia ritmul de creștere a cheltuielilor publice nu mai poate depăși rata inflației. Aceasta este cea mai importantă măsură pregătită pentru pragul de 35% din PIB.
Odată cu depășirea pragului de 40% din PIB, construcția bugetară va avea ca principală restricție suplimentară că bugetele locale trebuie să fie echilibrate, fără transferuri de la bugetul de stat.
În cazul în care datoria publică va trece peste 45%, principala măsură va fi interzicerea acordării de garanții de stat și subvenții.
Voinea a precizat că legea nu va fi modificată prin ordonanță de urgență ci prin introducerea modificărilor în Parlament, odată cu finalizarea vacanței, adică în luna septembrie.
Delegația comună FMI, CE și Banca Mondială vine săptămâna viitoare la București pentru a discuta cea de-a șasea evaluare a acordului de tip preventiv încheiat anul trecut, având pe ordinea de zi negocierea mai multor măsuri fiscale propuse de Guvernul Ponta și analizarea proiectului de buget pentru 2013.
Deși România figurează în statistica europeană cu o datorie publică de 36,3% din PIB, Voinea a explicat că se va avea în vedere datoria netă, adică excluzând bufferul de lichiditate constituit la nivelul Trezoreriei, de 3,3 miliarde euro, caz în care datoria publică s-ar plasa în jur de 34% din PIB.
România are una dintre cele mai mici datorii publice din Uniunea Europeană, iar potrivit criteriilor de la Maastricht nivelul maxim ar fi de 60% din PIB, pondere considerată prea mare, atât de Voinea cât și de mulți alți analiști economici.
Pe de altă parte, România se află în procedură de deficit excesiv și s-a angajat în fața partenerilor internaționali, în primul rând a Comisiei Europene, că va încheia acest an cu un deficit calculat potrivit ESA 95 de sub 3% din PIB.