Locuințe ANL de la 26.000 de euro în Brașov, cu adăpost antiaerian la subsol
Brașovenii își vor putea cumpăra prin intermediul Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), cu credit ipotecar, 78 de apartamente amplasate într-un bloc de pe Bulevardul Gării.
Prețurile variază între 26.500 de euro și 52.000 de euro în funcție de tipul apartamentului ales aflat într-un bloc cu două scări. Locuințele sunt decomandate, iar la parterul blocului va fi amenajată o cameră pentru depozitarea bicicletelor și a cărucioarelor.
„Blocul va avea două niveluri la subsol, boxe pentru fiecare apartament și adăpost antiaerian la subsol, centrală de bloc proprie, ghenă și câte două lifturi pentru fiecare scară, care coboară până la primul nivel de subsol”, se explică într-un comunicat ANL.
Lista prețurilor apartamentelor ANL:
– apartament cu o cameră (28 de locuințe): 26.500 euro
– apartament cu două camere (42 de locuințe): 38.000 euro
– apartament cu trei camere (8 locuințe): 52.000 euro
– boxă subsol: 2.300 euro.
Creditele ipotecare pot fi acordate de băncile BCR, BRD, Raiffeisen Banca pentru Locuințe, Banca Transilvania și Piraeus Bank, iar locuințelor vor fi realizate în doi ani de la semnarea contractelor de construire și a deschiderii finanțării de către băncile creditoare.
Persoanele interesate pot vizita, de luni până vineri între orele 9:00 – 16:00, expoziția de prezentare a locuințelor, organizată la sediul ANL Brașov, aflat pe Calea București, la nr. 10A.