Prima pagină » Economic » Locuri de muncă în domeniul construcțiilor, disponibile la un târg organizat în București

Locuri de muncă în domeniul construcțiilor, disponibile la un târg organizat în București

Locuri de muncă în domeniul construcțiilor, disponibile la un târg organizat în București
Circa 1.000 de persoane sunt așteptate miercuri, 27 martie, să participe la Târgul anual de locuri de muncă dedicat sectorului de construcții. Acesta va fi organizat, între orele 09:00 - 16:00, la Palatul Copiilor din București.

Peste 1.000 de persoane sunt așteptate miercuri, 27 martie, să participe la Târgul anual de locuri de muncă dedicat sectorului de construcții. Acesta va fi organizat, între orele 09:00 – 16:00, la Palatul Copiilor din București.

Până în momentul de față, la acest eveniment și-au anunțat participarea reprezentanții a 26 de companii din domeniul construcțiilor, după cum au declarat pentru gândul organizatorii târgului. Aceștia pun la dispoziția persoanelor interesate 440 de posturi vacante. Printre angajatorii care vor fi prezenți la târg se numără ThyssenKrupp, Avitech, All Electrics Group, RCB Construct, SCC Erbașu SA și AGT Construct.

Cele mai multe posturi oferite de angajatori vizitatorilor acestui eveniment sunt cele de dulger (47 posturi), constructor montor structuri metalice (40 posturi) și pavator (23 posturi). La dispoziția celor interesați de obținerea unui loc de muncă în domeniul construcțiilor, atât în țară, cât și în străinătate, se vor pune și poziții de muncitori necalificați, zugravi, izolatori, manageri de proiect, ingineri sau diriginți de șantier.

Intrarea la acest eveniment va fi liberă.

Citește și