Prima pagină » Economic » Locuri de muncă vacante pentru români în Danemarca și Ungaria. Unde poți lucra și ce salariu primești

Locuri de muncă vacante pentru români în Danemarca și Ungaria. Unde poți lucra și ce salariu primești

Angajatorii din străinătate pun, în această perioadă, la dispoziția românilor 78 de locuri de muncă prin rețeaua EURES, de cooperare între serviciile publice de ocupare europene, susținută de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Angajatorii din străinătate pun, în această perioadă, la dispoziția românilor 78 de locuri de muncă prin rețeaua EURES, de cooperare între serviciile publice de ocupare europene, susținută de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Cele mai multe oferte de muncă vin din partea unor firme din Danemarca, din Ungaria și din Norvegia.

Țară Număr posturi vacante
Danemarca 25
Ungaria 20
Norvegia 16
Austria 6
Germania 5
Spania 4
Slovacia 2

Sursă: date EURES

Danezii caută români specializați în horticultură și cu permis de conducere a tractorului

Românii care vor să lucreze ca stagiari în ferme de cultivare a fructelor de pădure și a legumelor sau în sere și în livezi pot aplica, până la data de 1 decembrie, pentru a obține unul dintre cele 25 de posturi disponibile în acest domeniu în Danemarca, prin rețeaua EURES.

Printre sarcinile pe care le vor avea de îndeplinit persoanele selectate de către angajatorul danez se numără plantarea căpșunilor, a zmeurei și a prazului în solarii, plantarea și ambalarea plantelor și a florilor sau aplicarea pesticidelor.

Pontențialii angajați trebuie să aibă, conform anunțului, o vârstă cuprinsă între 18 și 34 de ani, trebuie să dețină un carnet de conducere și, eventual, experiență în condusul unui tractor. Aceștia trebuie să se afle fie în ultimul an de studiu la un liceu agricol sau la o facultate de agricultură și horticultură, fie să fi absolvit astfel de instituții de învățământ.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

Românii care vor obține cele 25 de locuri de muncă în Danemarca vor câștiga, până la finalul lunii februarie a anului viitor, un salariu brut lunar de circa 1.380 de euro, după șase luni acesta urmând să crească până la 1.600 de euro.

În cazul în care lucrătorul are studiile finalizate în anul 2011 sau în anul 2012 și are vârsta de 25 de ani, salariul brut lunar oferit de către angajator va fi de circa 1.850 de euro. Din aceste câștiguri se vor reține contribuțiile sociale și impozitul pe venit.

Unii angajatori danezi vor oferi, contracost, candidaților selectați cazare în apropierea fermelor în cadrul cărora aceștia vor lucra, în timp ce alții îi vor ajuta să își găsească un spațiu în care să locuiască. Chiria lunară, pentru o persoană, poate varia între 200 și 300 de euro.

Românii vor putea semna un contract de muncă pe o perioadă de șase până la 18 luni și vor lucra, săptămânal, 37 de ore. Orele suplimentare vor fi plătite conform contractului de muncă semnat.

Persoanele interesate de obținerea unui astfel de loc de muncă trebuie să trimită un CV în format Europass, redactat în engleză, cu fotografie, dar și diploma de bacalaureat și foaia matricolă prin e-mail pe adresa [email protected].

Care este salariul unui șofer de camion în Ungaria

Persoanele interesate de obținerea unui loc de muncă în domeniul transportului de mărfuri pe teritoriul Uniunii Europene pot aplica pentru unul dintre cele 20 de posturi de șofer de camion puse la dispoziția românilor de către reprezentanții unei firme din Ungaria.

Candidații trebuie să dețină un permis de conducere clasa C și E, dar și un card Tahograf. Cunoașterea unei limbi străine nu este considerată a fi o necesitate de către angajator.

Potrivit anunțului, românii care vor să obțină un astfel de loc de muncă trebuie să dea dovadă de „seriozitate, punctualitate, responsabilitate și atenție”.

Salariul lunar pe care îl vor primi noii angajați, care vor semna un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată de timp, va fi de 1.200 de euro.

Reprezentanții firmei subliniază, de asemenea, în anunț faptul că au în vedere angajarea unor români care locuiesc în județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Constanța sau Tulcea.

Cei care vor să aplice pentru un astfel de loc de muncă trebuie să trimită, până la data de 1 decembrie, un CV cu fotografie prin e-mail, pe adresa [email protected], sau prin fax, la numărul 0036.22.506.507.

Citește și