LOVITURĂ. Cum a pierdut Mark Zuckerberg, boss-ul Facebook, 7 miliarde de dolari într-o singură zi
Un boicot împotriva Facebook al unor marii agenți de publicitate din SUA a dus sâmbătă la scăderea bruscă a averii personale a directorului executiv Mark Zuckerberg, ca urmării a pierderilor de pe bursă.
Prețul acțiunilor Facebook a scăzut vineri cu 8%, ducând la o pierdere estimată de 7,21 miliarde de dolari din averea lui Mark Zuckerberg, fondatorul și CEO-ul companiei, relatează Business Insider.
Gigantul din Social Media se confruntă cu presiuni financiare, după ce un număr semnificativ de companii mari din comerț, inclusiv Unilever sau Coca-Cola, și-au sistat cheltuielile publicitare pe Facebook în semn de protest față de modul în care firma moderează „discursul de ură”.
Coca-Cola este cel mai recent brand important care s-a alăturat boicotului publicitar anti-Facebook, CEO-ul James Quincey afirmând că firma de băuturi va întrerupe toate reclamele plătite pe social media timp de 30 de zile.
Gigantul Coca- Cola s-a alăturat campaniei #StopHateforProfit derulată de organizații americane care apără drepturile civile. Campania a fost lansată pe 19 iunie ca urmare a morții lui George Floyd, și pe fondul protestelor ulterioare la nivel mondial. Un moment important a constat în refuzul Facebook de a elimina o postare a președintelui Donald Trump, care i-a amenințat pe protestatari cu violență.
Șeful Facebook apără „libera exprimare”
Mark Zuckerberg a declarat la începutul primăverii că Facebook va susține principii precum libera exprimare sau criptarea, chiar dacă rețeaua de socializare va fi criticată pentru aceste lucruri, transmite CNN.
„Aceasta este noua abordare și cred că va supăra o mulțime de oameni. Dar, sincer, vechea abordare a supărat de asemenea o mulțime de oameni, așa că încercăm ceva diferit”, a declarat Zuckerberg la un summit de tehnologie din Utah. Comentariul vine după ce zilele trecute cofondatorul companiei a declarat că ținta lui pentru perioada următoare nu este „să fie plăcut, ci înțeles”.
Șeful Facebook a adăugat că organizația pe care o conduce nu a făcut timp de mult timp nimic care ar fi putut fi considerat „prea ofensator”, dar va schimba această strategie în fața a ceea ce el numește „cenzură excesivă”.