Lucian Croitoru îl contrazice pe Liviu Voinea: Majorarea taxelor și impozitelor este inutilă dacă banii publici sunt cheltuiți ineficient
Majorarea taxelor și impozitelor se va dovedi o măsură ineficientă de a strânge mai mulți bani la buget, în condițiile în care România cheltuiește ineficient banul public, este de părere Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a Românie (BNR), Mugură Isărescu.
„În finanțele publice, principala problemă a rămas cheltuirea ineficientă a banului public. Trebuie continuate eforturile de îmbunătățire a modului în care se cheltuiesc banii pubici. Dacă aș crește taxe ca să continuu să cheltuiesc ineficient banul public, aceasta nu este o politică bună”, a spus Croitoru joi, în cadrul seminarului „EU-COFILE”, organizat de BNR alături de Alpha Bank România și Asociația Română a Băncilor (ARB).
O povară fiscală mai mare va duce la scăderea consumului și implicit la scăderea cererii și a producției, a arătat el.
„Consumatorul are o putere de cumpărare mai mică, o cerere mai mică și evident că producția scade, întotdeauna e un echilibru”, a spus consilierul guvernatorului Mugur Isărescu.
Croitoru: Problema este dacă România își permite să majoreze salariile și impozitele
Întrebat dacă evoluția cotațiilor internaționale ale țițeiului ar fi de natură să mențină prețul carburanților la nivelul actual, respectiv să anuleze efectul majorării accizelor, Croitoru a subliniat că șoferii nu se pot baza pe acest scenariu.
„Majorarea accizei este o măsură discreționară a guvernului în timp ce prețul țițeiului este o chestiune exogenă care ține de piața mondială”, a spus el.
Guvernul a decis ca începând de anul viitor, acciza la carburanți să fie majorată cu 7 eurocenți/litru. Totodată, modul de calcul al accizelor se va ajusta cu inflația, măsuri ce va duce la venituri bugetare suplimentare de 3,1 miliarde de lei, potrivit calculelor executivului.
Totodată, Croitoru a arătat că alte măsuri adoptate de Guvern, măsuri precum indexarea pensiilor și majorarea salariului minim sunt de natură să majoreze consumul, însă trebuie evaluată măsură în care bugetul permite asemenea majorări de cheltuieli.
„Toate duc la creșterea consumului. Problema este dacă îți permiți acest lucru. După părerea mea, ceea ce rămâne o problemă a României este cheltuirea ineficientă a banului public. Dacă nu sunt utilizați eficient și mai mărești și impozitele deja e o contradicție”, a arătat el.
Consilierul guvernatorului este de părere că bugetul nu avea cum să arate altfel, acesta fiind rezultatul unui acord politic.
„A doua observație este că un buget este întotdeauna rezultatul unui echilibru politic. Dacă așa este cum arată acum acesta este sprijinul politic. Degeaba ne dăm noi cu părerea. El nu putea fi altfel. Echilibrul politic nu i-a permis să fie altfel. Echilibrul politic, bariera socială, sunt multe lucruri acolo”, a arătat el.
Pericolul deflației
În ceea ce privește posibilitatea ca România să se confrunte cu deflație, o scădere a prețurilor care pe termen lung poate duce la șomaj și recesiune, Croitoru a arătat că din datele sale nu există un pericol real în acest sens.
„Nu sunt la acest moment date care să confirme (posibilitatea unei deflații n.r.). Inflația se va duce spre 0,8% în trimestrul I din 2014, după care va reveni pe un trend ascendent”, a declarat Croitoru.
Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, a afirmat recent că majorarea accizelor a fost o măsură de evitare a deflației.
„Deflația este un pericol real, nu doar pentru România, toată Europa este în pragul deflației, Europa își pune problema deflației începând cu Germania. Din deflație nu se iese, Japoniei i-a luat 20 de ani să iasă din deflație și apoi a venit peste ea criza globală. E mai periculoasă decât inflația”, a afirmat Voinea după Forumul Economic și Comercial China – Europa Centrală și de Est.
Alte probleme identificate de consilierul guvernatorului BNR sunt scăderea calității educației și nerespectarea regulilor care duce la acte de corupție.