Prima pagină » Economic » Lucrările la Autostrada Arad-Timișoara recepționate, după ce 2 ani s-a lucrat în paralel cu traficul

Lucrările la Autostrada Arad-Timișoara recepționate, după ce 2 ani s-a lucrat în paralel cu traficul

Lucrările la Autostrada Arad-Timișoara recepționate, după ce 2 ani s-a lucrat în paralel cu traficul
Lucrările la Autostrada Arad-Timișoara - care a fost deschisă traficului în decembrie 2011, deși proiectul nu era finalizat, astfel că se circula cu restricții de viteză - au fost recepționate vineri, fiind ridicate și restricțiile, iar lucrările au o garanție de doi ani.

Lucrările la Autostrada Arad-Timișoara – care a fost deschisă traficului în decembrie 2011, deși proiectul nu era finalizat, astfel că se circula cu restricții de viteză – au fost recepționate vineri, fiind ridicate și restricțiile, iar lucrările au o garanție de doi ani.

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc, vineri, la Hotelul Continental din Timișoara, cu ocazia recepției lucrărilor la Autostrada Arad-Timișoara, au fost prezentate imagini de pe autostradă, în care apăreau atât indicatoarele cu restricțiile de viteză impuse de constructori până la finalizarea ultimelor lucrări, cât și mai multe parapete de avertizare că în zonă încă se lucrează, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit constructorilor, toate aceste restricții au fost ridicate acum.

Managerul de proiect, Octavian Brașai, a declarat că nu mai sunt probleme pe acest tronson, că toate restricțiile au fost ridicate, putându-se circula cu 130 de kilometri pe oră, și că timp de doi ani se vor putea repara eventuale probleme ce vor mai apărea, deoarece atât este și garanția.

„Probabil că ați văzut probleme, ieri (joi – n.r.), dar între timp a avut loc recepția la terminarea lucrării și acum nu mai sunt probleme. În presă s-a mai zis că e vorba de o recepție intermediară, dar, de fapt, vorbim de recepția finală pe care o facem astăzi (vineri – n.r.). Această recepție are două anexe în care se trec lucrările care nu sunt finalizate sau care s-a constatat că nu sunt bine făcute. Toate acestea sunt rezolvate în prezent. Urmează o perioadă de doi ani de garanție, apoi se face ultima recepție și predarea lucrării către beneficiar. În acest interval, dacă vor apărea lucrări care necesită reparații se vor face de către constructor, fără cheltuieli în plus”, a explicat Octavian Brașai.

Potrivit lui Brașai, Autostrada Arad-Timișoara are cel mai scăzut preț pe kilometru, în comparație cu alte autostrăzi din România.

„S-au cheltuit aproximativ 4,3 milioane de euro pe kilometru din Autostrada Arad-Timișoara”, a spus Brașai.

Emil Rușoi, reprezentantul CNADNR care a participat la recepția lucrărilor de pe această autostradă, a adăugat că nu s-au dat penalități de la CNADNR către constructorii autostrăzii deoarece au fost acordate extensii de timp.

„S-au dat penalități pentru alte date din contract, nu pentru întârzieri. Sunt sume nesemnificative”, a explicat Rușoi.

Șeful de șantier, Laurențiu Stavrat a spus, la rândul său, că pe Autostrada Arad-Timișoara au fost construite 11 poduri, s-au făcut trei milioane de metri cubi de săpături și este o suprafață de asfalt de două milioane de metri pătrați.

Lucrările la autostrada dintre Arad și Timișoara au început în anul 2009, iar termenul de finalizare era de 24 de luni. În decembrie 2011, ea a fost deschisă traficului, fără ca șantierul să fie închis.

De la deschiderea circulației, pe autostradă au avut loc de mai multe ori reparații, în paralel cu lucrările prevăzute în proiect.

Pe traseul autostrăzii sunt prevazute 11 poduri, 14 pasaje, un acces la Centrul de Întreținere și Coordonare și un nod rutier.

Autostrada are o lungime de 32,25 de kilometri și face parte din Coridorul IV Paneuropean. Valoarea lucrărilor la acest tronson este de 482,8 milioane de lei, echivalentul a 135,43 de milioane de euro.

Lucrările au fost executate de consorțiul FCC Construccion și Astaldi.

Autor

Citește și