Ajutoare de stat pentru culturile afectate de secetă. Câți bani vor primi fermierii
Ministerul Agriculturii a anunțat că peste 790.000 de hectare de culturi au fost afectate de secetă în această vară, iar fermierii vor primi un ajutor de la stat.
În total, au fost afectate 796.760 de hectare de culturi, din 38 de județe, conform ministerului. Astfel, efectele secetei s-au văzut în județele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.
Printre culturile de toamnă afectate se numără cele de grâu, triticale (189.981 ha), orz, orzoaică, ovăz, secară (30.025 ha), rapiţă (26.805 ha), iar printre culturile de primăvară se găsesc cele de porumb (318.458 ha), floarea soarelui (156.235 ha), soia (28.898 ha) şi plante furajere (25.650 ha).
Câți bani primesc fermierii și care sunt condițiile pentru a primi ajutorul de la stat
România va oferi producătorilor agricoli suma de 875 de lei.
În prezent, proiectul se află în dezbatere publică și va fi publicat în Monitorul Oficial în momentul în care va primi aprobarea Guvernului.
Pentru a primi ajutorul de 875 de lei/ha, producătorii agricoli din sectorul vegetal trebuie să lucreze minimum 0,1 ha inclusiv și maximum 200 ha inclusiv.
Sprijinul are scopul de a-i ajuta pe fermieri să acopere cheltuielile legate de: „Obiectivele de utilizare eficientă a resurselor, gestionarea nutrienților și aplicarea unor metode de producție favorabile mediului și climei, în cazul suprafețelor cu plantații pomicole și/ sau cu arbuști fructiferi și/ sau cu plantații viticole cu struguri pentru vin pe rod”, potrivit avocatnet.ro.
Cei care pot primi ajutorul sunt persoanele fizice; persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008; persoanele juridice; grupurile de producători sau organizațiile de producători.
Vor putea beneficia de acest ajutor și universitățile, institutele şi stațiunile de cercetare-dezvoltare.
Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, spune că prin acest ajutor se vine în întâmpinarea celor care îşi dedică timpul pentru a asigura prezența pe mesele noastre, ale tuturor, a produselor agricole calitative, mai ales într-un context al unui an agricol dificil.
„Influenţa factorului de risc secetă ne obligă să ne aplecăm atenţia asupra tuturor sectoarelor de activitate şi să dăm ajutorul de care bravii noştri fermieri au nevoie, mai ales în aceste vremuri complicate”, a mai spus Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Sumele de bani ar urma să intre în posesia agricultorilor până la sfârșitul anului.