ANSVSA: Peste 1.500 de exploataţii comerciale care deţin 80% din efectivul de păsări sunt în pericol, din cauza extinderii focarelor de gripă aviară
Acesta este și motivul pentru care comercializarea puilor de o zi, prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum şi a oricăror altor activităţi de intermediere, este suspendată pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a măsurilor dispuse prin Decizia CNCB.
Pe de altă parte, în situaţia în care nu vor mai apărea noi focare în următoarea perioadă, ANSVSA va analiza oportunitatea reducerii perioadei de aplicarea restricţiilor şi va propune o nouă Decizie a CNCB în acest sens.
Focare în Mureș
Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Influenţa Aviară din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat patogenitatea ridicată pentru tulpina de virus subtipul H5N8, pentru probele recoltate din focarul confirmat la exploataţia de păsări din localitatea Ungheni, din judeţul Mureş. Probele respective au fost transmise şi către Laboratorul Comunitar de Referinţă pentru investigaţii suplimentare şi anume, secvenţierea tulpinilor izolate.
În urma verificărilor privind trasabilitatea păsărilor comercializate, provenind din exploataţia comercială din localitatea Ungheni, au fost depistate 4 noi focare şi suspiciuni de Influenţă Aviară, dintre care unul în judeţul Harghita şi alte trei în judeţul Mureş, în gospodării ale populaţiei.
La propunerea Autorităţii, în cadrul Centrului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – Centrul Naţional de Combatere a Bolilor (CNCB), a fost adoptată Decizia nr.1/ 07.05.2021, prin care se suspendă activităţile comerciale cu păsări vii, prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum şi a oricăror altor activităţi de intermediere în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populaţiei, pe întreg teritoriul României pentru toate speciile de păsări comercializate pe o perioadă de 30 de zile. Comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate cu păsări a căror stare de sănătate este atestată.
Pentru a se asigura de respectarea măsurilor de restricţie pentru prevenirea propagării virusului gripei aviare, serviciile veterinare împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne realizează acţiuni de control, inclusiv în trafic şi în Punctele de Trecere a Frontierei de Stat, se precizează în comunicat.