Despăgubiri incomplete: Fermierii afectați de secetă vor primi doar 90% dintre subvenții. Motivul a fost anunțat de un membru al guvernului
Aproximativ 10% dintre subvențiile datorate culturilor afectate de secetă în toamna acestui an nu vor fi plătite, susține George Scarlat, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Cauza: bugetul alocat la ultima rectificare s-a dovedit insuficient.
Începând de marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) achită cea de-a doua tranșă de plăți către producătorilor agricoli ale căror culturi de toamnă au fost afectate de secetă. Suma totală autorizată la plată este de 80 de milioane de lei, pentru un număr de 28.000 de beneficiari.
Ar fi fost nevoie însă de cel puțin încă pe atât pentru a se acoperi toate solicitările. Problema cea mare este că nu se știe ce se întâmplă cu fermierii care aveau dreptul la despăgubiri și nu vor primi nimic.
Secretar de stat: „Nu cred că vor mai exista sume pentru a acoperi diferența”
În toamnă, Guvernul a plătit aproximativ 81% din valoarea totală a despăgubirilor. Cu suma alocată în această săptămână, se ajunge la 90% din totalul datorat.
În emisiunea „Agricultura la Raport” de la Agro TV, secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, George Scarlat, a spus că nu știe ce se va întâmpla cu diferența rămasă de achitat fermierilor afectați de secetă la culturile de toamnă.
„Sincer, nu cred că vor mai exista sume pentru a acoperi diferența, cel puțin gândindu-mă la cum avem creionat la nivelul acestui an bugetul”, a afirmat Scarlat la Agro TV.
Conform acestuia, la ultima rectificare de buget nu s-a obținut decât 160 milioane lei pentru Ministerul Agriculturii, insuficient pentru a achita integral subvențiile și la culturile calamitate, și la motorină.
„Ministrul a hotărât să plătim jumătate la despăgubiri și jumătate la motorină, să încercăm să împăcăm pe toată lumea”, susține Scarlat.
Peste un milion de hectare grav afectate de secetă
În luna septembrie, APIA declara eligibile peste 28.000 de cereri de plată, pentru o suprafață calamitată totală de peste 1,1 milioane de hectare, la nivelul întregii țări.
Pe data de 22 septembrie, se începea prima tranșă de plăți din totalul de 830 milioane lei oferite în toamna acestui an.
În funcție de tipul de cultură afectată, beneficiarii au primit între 772 lei/ ha pentru culturile de ovăz și 1.002 lei/ ha pentru cele de rapiță.