Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Agricultură » EFECTELE #CORONACRIZEI | Finanțare uriașă destinată lanțurilor valorice de producție și prelucrare a alimentelor, a materialelor biologice și a bioenergiei

EFECTELE #CORONACRIZEI | Finanțare uriașă destinată lanțurilor valorice de producție și prelucrare a alimentelor, a materialelor biologice și a bioenergiei

EFECTELE #CORONACRIZEI | Finanțare uriașă destinată lanțurilor valorice de producție și prelucrare a alimentelor, a materialelor biologice și a bioenergiei

Potrivit anunțului făcut joi, 3 aprilie 2020, Comisia Europeană (CE) și Banca Europeană de Investiții (CEI) au aprobat o finanțare de 700 de milioane de euro pentru sprijinul sectorului agroalimentar, în cadrul Planului de Investiții pentru Europa, pe fondul pandemiei de coronavirus.

„Pandemia de coronavirus ne afectează pe fiecare dintre noi și absolut fiecare sector. În acest context dramatic, salut acest al doilea pas în strategia BEI de a finanța, în cadrul Planului de Investiții, măsuri de implementare a unui plan de sprijin pentru sectorul agroalimentar. Sunt ferm convins că va fi un instrument foarte important și util care va ajuta sectorul să rămână robust și rezistent pentru a depăși criza”, a precizat comisarul pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.

Executivul de la Bruxelles și BEI au anunțat lansarea unei noi inițiative de finanțare care își propune să deblocheze investiții de aproape 1,6 miliarde de euro în sectorul agriculturii și bioeconomiei.

Finanțarea își propune să sprijine companiile private care funcționează de-a lungul lanțurilor valorice de producție și prelucrare a alimentelor, a materialelor biologice și a bioenergiei.

Programul va contribui la menținerea și crearea de locuri de muncă în zonele rurale și, prin urmare, va promova dezvoltarea rurală și integrarea teritorială în întreaga UE.

Programul este o continuare a primului împrumut de 400 de milioane de euro pentru agricultură și bioeconomie lansat în 2018 și angajat aproape în întregime.

3.000 de euro pentru fiecare producător agricol

Într-o scrisoare adresată autorităților de la București, reprezentanții a cinci organizații de fermieri din România solicită finanțare prin intermediul unui voucher în cuantum de 3000 euro pentru fiecare producător agricol, pentru producătorii mici din sectorul legumicol, pomicol și de creștere a animalelor înscriși la APIA, indiferent de forma de organizare a acestora (persoana fizică, PFA,II,IF,SRL etc), precum și producătorilor agricoli care nu sunt înscriși la APIA dar fac parte dintr-o cooperativă sau grup de producători.

Ei se plâng de prețul final al produselor agricole care crește în permanență, „diferența de preț rămânând în buzunarele intermediarilor”, dar și pe fondul vremii reci, dar și al ninsorilor care au cauzat de asemenea pierderi legumicultorilor.

Această formă de sprijin ar fi o măsură de natură să ajute producătorii agricoli mici, cu acest voucher putând fi achiziționate cele necesare continuării producției.

Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ

Citește și