FINANȚARE: Pentru tinerii din diasporă sunt disponibile încă 23 milioane euro. Depunerea cererilor de finanțare pentru fondurile europene s-a prelungit
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că prelungește sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată românilor din diasporă, până la data de 5 iulie 2021. Valoarea totală a fondurilor disponibile la acest moment este de 23 milioane euro.
Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri (cu vârstă de până la 40 de ani) este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/), se arată într-un comunicat al AFIR. Pentru această sesiune continuă, alocarea financiară este de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte.
Până în prezent au fost depuse 172 de proiecte în sumă de 6,9 milioane euro, iar până la atingerea plafonului de depunere a proiectelor mai sunt disponibile fonduri de 23 milioane euro – a anunțat AFIR.
Finanțarea se acordă tinerilor fermieri care se instalează ca șefi sau manageri ai exploatației sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare.
Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri, mai precizează AFIR.
Condițiile pentru Diasporă
Condițiile de bază pentru cei care vor să acceseze aceste fonduri este să aibă reședința într-unul din statele membre UE sau terțe, dar și să fi lucrat sau absolvit în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare, un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară: postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE.
Pentru dovada locului de muncă solicitanții vor prezenta un document oficial a cărui origine va fi autentificată prin apostilă emisă conform Convenției de la Haga. În cazul statelor nesemnatare a Convenției de la Haga se va face dovada rezidenței (cel puțin 3 luni în ultimul an anterior anului depunerii cererii de finanțare).
Depunerea cererilor de finanțare se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului.