Ministrul Agriculturii anunță că un insecticid controversat va fi utilizat doar la sfeclă de zahăr şi porumb. Apicultorii cer interzicerea lui

Publicat: 20 01. 2021, 15:50
Actualizat: 20 01. 2021, 16:00

Neonicotinoidele, o clasă de insecticid interzisă la nivel european, se pot folosi și anul acesta, la fel ca și în 2020, doar pentru culturile de sfeclă de zahăr şi porumb. Ele nu vor fi utilizate la rapiță și floarea soarelui din cauză că omoară și albinele, motiv pentru care produsele chimice sunt puternic contestate de apicultori.

Decizia a fost anunțată miercuri de Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cadrul unei conferințe de presă.

Federaţia Asociaţiilor Apicole din România (ROMAPIS) a solicitat în repetate rânduri ministerului interzicerea neonicotinoidelor (Acetamiprid, Imidacloprid, Tiacloprid, Thiametoxam, etc.), produse care cauzează paralizia și în final moartea insectelor.

Controversa neonicotinoidelor

ROMAPIS a cerut adeseori, prin scrisori deschise ori petiții publice, interzicerea acestor insecticide, inclusiv la începutul acestui an.

„Am luat o decizie împreună cu apicultorii şi agricultorii ca derogarea pentru utilizarea neonicotinoidelor să se facă anul acesta la fel ca şi anul trecut doar pentru sfeclă şi porumb, pentru rapiţă şi floarea soarelui, nu. Aceasta a fost o decizie, repet, pe care am luat-o anul trecut de comun acord atât cu apicultorii, cât şi cu agricultorii”, a anunțat ministrul Oros.

Potrivit MADR, utilizarea seminţelor de sfeclă de zahăr tratate cu neonicotinoide pentru combaterea unor dăunători nu constituie niciun pericol pentru organismele nevizate, inclusiv pentru insectele polenizatoare.

Opinie contravine însă directivelor europene. Conform unei propuneri de rezoluție din 25 aprilie 2018, Parlamentul European „încurajează Comisia Europeană să interzică fără întârziere și fără vreo derogare toate neonicotinoidele, pentru a proteja populațiile de albine”.

De când se acordă autorizațiile

Potrivit unui comunicat de presă al MADR, începând cu data de 25 ianuarie vor fi acordate autorizaţii temporare pentru tratamente pe bază de neonicotinoide la seminţele de porumb şi sfeclă de zahăr. Este al optulea an consecutiv când se acordă această derogare, conform ROMAPIS, și al doilea an consecutiv în care nu acordă autorizaţii temporare pentru tratamentul seminţelor de floarea-soarelui cu produse pe bază de substanţe active din categoria neonicotinoidelor.

Perioadele pentru care se acordă autorizaţiile temporare sunt: 25 ianuarie – 24 mai 2020, în cazul tratării şi utilizării seminţelor de porumb, respectiv 1 martie – 30 mai pentru utilizarea seminţelor tratate de sfeclă de zahăr.

Decizia MADR vine în urma solicitării Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (Federaţia Naţională Pro Agro), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR), Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi a Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă din România.