Ministrul Agriculturii: „Plafonarea adaosului comercial la alimente trebuie să continue. S-a văzut foarte clar că această ordonanţă a produs efecte”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, este de părere că plafonarea adaosului comercial la alimente trebuie să continue. El spune că s-a văzut foarte clar că ordonanţa pe această temă, care se aplică până la 31 ianuarie 2024, a produs efecte.
Întrebat ce se va întâmpla cu plafonarea adaosului comercial la alimente, având în vedere că Ordonanţa de urgenţă privind plafonarea adaosului comercial la 21 de categorii de alimente este în vigoare până pe 31 ianuarie, ministrul a precizat: „O să avem o discuţie şi cu retailerii, şi cu procesatorii. S-a văzut foarte clar că această ordonanţă a produs efecte. Spun acest lucru pentru că în 2022, la 30 noiembrie, preţul alimentelor era cu plus 28%. În anul 2023, în care avem ordonanţă în vigoare şi act juridic, preţul alimentelor a scăzut cu 5%”.
El a mai explicat că „indicele preţului de consum, pe alimente, în anul 2022, toate erau cu plus – 15, 18, 20, 24, 34%”.
„Toate alimentele în anul 2023, pe această ordonanţă cu plafonarea adaosului comercial, toate sunt cu minus – 10, 15%, respectiv -6, -7% la categoriile respective de produse”, a declarat ministrul pentru Profit.ro, citat de News.ro.
În ceea ce priveşte oportunitatea continuării aplicării OUG, ministrul afirmă: „Sigur că trebuie să continue, pentru că, în ordonanţa pe care noi am prelungit-o până la 31 ianuarie, tot ceea ce intră din import şi nu intră în faza de procesare are adaos comercial de 5%. Lucrul acesta l-am făcut pentru ca procesatorii români să fie în concurenţă cu preţurile de dumping care vin din import”.