Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Agricultură » SPRIJIN: APIA plătește ajutorul de stat pentru motorina folosită în agricultură, în 2020. Peste 300 milioane lei vor ajunge la fermieri

SPRIJIN: APIA plătește ajutorul de stat pentru motorina folosită în agricultură, în 2020. Peste 300 milioane lei vor ajunge la fermieri

SPRIJIN: APIA plătește ajutorul de stat pentru motorina folosită în agricultură, în 2020. Peste 300 milioane lei vor ajunge la fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început să efectueze plăţile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură în perioadele 1 iulie – 30 septembrie 2020 (trimestrul III) şi 1 octombrie – 31 decembrie 2020 (trimestrul IV).

Suma totală care urmează să fie plătită către fermieri este de 303,089 milioane de lei, din care 197,9 milioane de lei pentru trimestrul III, sumă care va ajunge la un număr de 17.249 de beneficiari. Pentru trimestrul IV, sunt alocate fonduri de 105 milioane de  lei pentru 13.644 de beneficiari, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Fermierii au cerut în nenumărate rânduri aceste plăți, mai ales că după un an așa de dificil cum a fost 2020 din cauza secetei, acum fiecare ban primit contează foarte mult. După cum se știe, există mulți agricultori care nu dispun de resursele financiare necesare pentru a înființa culturile, la acest moment, punând astfel în pericol chiar anul agricol.

Plafoanele necesare pentru trimestrele III şi IV din 2020 au fost aprobate prin HG nr. 409/2021, iar cantităţile şi valoarea ajutorului de stat au fost aprobate prin Ordinul Ministrului nr. 82/09.04.2021, se precizează în comunicatul APIA.

Citește și https://www.gandul.ro/financiar/macroeconomie/agricultura/controale-ansvsa-recomanda-romanilor-sa-cumpere-carne-de-miel-numai-din-locuri-sau-spatii-autorizate-unde-se-face-sacrificarea-mieilor-19613082

În cadrul plăţilor pentru trimestrul III, valoarea ajutorului de stat pentru sectorul vegetal este de 178,882 milioane de lei, valoarea pentru sectorul zootehnic este de 13,944 milioane de lei, iar cea pentru sectorul îmbunătăţiri funciare este în sumă de 5,167 milioane de lei.

În cadrul plăţilor pentru trimestrul IV, valoarea ajutorului de stat pentru sectorul vegetal este de 91,584 milioane de lei, cea pentru sectorul zootehnic este de 12,912 milioane de lei, iar valoarea plăţilor pentru sectorul de îmbunătăţiri funciare se ridică la 599.409 lei.

Nimic despre calamități

Dacă pentru motorină s-au găsit bani, de plata despăgubirilor la culturile calamitate in 2020, nu se mai aude nimic. Fermierii au protestat de mai multe ori pentru a le cere autorităților să-și respecte promisiunile, dar, în zadar.  Ultima lor speranță se leagă de rectificarea bugetară din vară, dar va fi foarte târziu, cel mai probabil, pentru a mai salva ceva din acest an agricol pentru cei mai mulți dintre ei.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun