Analiștii financiari prevăd o creștere a inflației și a cursului leu/euro peste prognozele oficiale. Care sunt riscurile pentru economie
Analiştii financiari estimează o creştere a inflaţiei în următoarele 12 luni, la o medie de 2,64%, şi un curs de schimb în urcare, pentru același orizont de timp, la o medie de 4,98 lei/euro, conform analizei lunare a Asociației CFA România.
Analiștii financiari prevăd o tendință de creștere a inflației în următoarele 12 luni la o medie de 2,64%, conform analizei lunare a Asociației CFA România. Valoarea este peste estimarea din prognoza de iarnă a Comisiei Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), de 2,5%, la finalul anului 2021.
Rata anuală a inflației a continuat să coboare sub punctul central al țintei în ultimele două luni din 2020, ajungând la 2,14% în noiembrie, de la 2,24% în octombrie, și la 2,06% în decembrie, nivel marginal inferior celui prognozat și aproape înjumătățit față de cel atins în decembrie 2019, de 4,04 la sută, potrivit datelor BNR.
Cursul de schimb, foarte aproape de pragul de 5 lei/euro în ianuarie 2022
Și în privința cursului de schimb, majoritatea analiștilor văd o creștere pentru orizontul de 12 luni, până la valoarea medie de 4,98 lei/euro, mai mare decât estimarea oficială a CNSP, care indica un cursul de schimb mediu pentru 2021 de 4,89 lei/euro. Un euro a fost cotat marți de BNR la 4,87 de lei.
În ceea ce privește evoluția economiei, analiștii CFA estimează o creștere reală a PIB de 3,3% la finalul anului 2021. CNSP estima o creștere reală a PIB de 4,3% pentru anul 2021 în prognoza de iarnă, document pe baza căreia se construiește bugetul pentru acest an.
Deficitul bugetului de stat anticipat de CFA, în medie, pentru anul 2021 este de 6,9% din PIB. Potrivit declarațiilor premierului Florin Cîțu, bugetul pe 2021 va fi construit cu un deficit în jur de 7% din PIB.
În privința evoluţiei dobânzilor, aproape 36% dintre respondenți la sondajul CFA prevăd o creștere, iar aproape 25% o descreștere, dar, în medie, valoarea prognozată a Robor la 3 luni este de 2,18%. În prezent, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a ajuns marți la 1,56%, minimul din ultimii trei ani și patru luni.
Estimări privind ieșirea din criza COVID-19
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România, care ia în calcul condițiile curente și anticipațiile, a înregistrat în luna decembrie 2020 valoarea de 50,4 puncte, un plus de 5,9 puncte față de valoarea înregistrată în luna noiembrie 2020, dar cu 11 puncte sub decembrie 2019.
„Semnificația evoluției divergente a indicatorului condițiilor curente și a indicatorului anticipațiilor arată faptul că suntem încă în valul al doilea al crizei coronavirusului, cu toate implicațiile economice care decurg din această situație”, a declarat Adrian Codirlasu, vicepreședinte al CFA.
Potrivit analiștilor, principalele riscuri pentru economie vizează evoluția crizei induse de coronavirus și deficitul bugetar. Potrivit lui Codirlașu, ieșirea din aceasta criză este probabilă undeva în a doua parte a anului 2021, odată cu distribuirea la scară largă a vaccinului împotriva COVID-19.
În privința durata impactului economic al noului coronavirus, cea mai mare parte a respondenților din sondajul CFA (peste 51%) anticipează că acesta se va resimți puternic până în trimestrul IV al anului 2021, iar la polul opus, 5% dintre participanți, cei mai optimiști, cred că termenul va fi primul trimestru al anului.