Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Criză de tractoriști. Tinerii cred că e greu, chiar și cu salarii de 6.000 de lei

Criză de tractoriști. Tinerii cred că e greu, chiar și cu salarii de 6.000 de lei

Criză de tractoriști. Tinerii cred că e greu, chiar și cu salarii de 6.000 de lei
Foarte puțini dintre absolvenții liceelor agricole vor să lucreze în domeniu. În unele cazuri, salariile ajung și la 900 de euro pe lună

Criza forţei de muncă afectează mult domeniul agricol, unde este nevoie de 300-400 de tractoriști, însă nu se mai găsesc oameni care să vrea să facă această muncă, deși salariile pot ajunge la 6.000 de lei. Tinerii sunt mai degrabă atrași de industria cosntrucțiilor în străinătate, iar mulți din cei mai în vârstă, obișnuiți pe tractoarele vechi, se retrag.

„Au rămas pe ce era vechi, le e frică să urce pe tractoare performante, pentru că sunt pe calculatoare, dacă le dă ceva în bord nu știu limba engleză”, a spus Liviu Toader, tractorist, pentru Digi24.

Tractoarele fabricate acum costă cel puțin 200 de mii de euro și au computere sofisticate la bord. Disperați că nu găsesc angajați, fermierii au solicitat liceelor profesionale și tehnologice din mediul rural să înființeze secții speciale unde tinerii să învețe să conducă tractoarele moderne.

„Aici în școală facem teoria necesară, iar practica o facem la agentul economic. Facem și lucrări de lăcătușerie, și de mentenanță, și conducerea și exploatarea utilajelor agricole. Însă tinerii care-și doresc să practice această meserie sunt puțini”, a spus profesorul Lucian Lică.

Directorul Liceul Cobadin, Mariana Grassu, spune că tinerii nu vor să se angajeze în domeniu fiindcă munca li se pare grea.

Fermierii din Dobrogea spun că tractoriștii au salarii de minimum 3.000 de lei, care pot ajunge și la 6.000 de lei pe lună, plus bonusuri.

„Cabina este climatizată, nu este zgomot, tractorul setat corect merge singur, doar la capăt i se mai fac niște manevre, și poate nici atât. Deci, munca nu este chiar atât de grea”, a spus Marius Țăroiu, fermier.

Autor

Citește și