Decizie ANRE. Call-center dedicat clienților care-și schimbă furnizorul de energie electrică şi gaze naturale
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) le oferă clienților casnici o linie telefonică la care să fie consiliați cu privire la schimbările produse de liberalizarea pieței energiei electrice. Săptămâna aceasta, aceeași instituție a decis prelungirea până la 31 martie 2021 a perioadei în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piaţa reglementată.
Odată cu începutul anului 2021, ANRE nu mai intervine în determinarea preţului pentru consumatorii casnici. În aceste condiții, consumatorii casnici trebuie să decidă singuri către cine se îndreaptă, în condițiile în care sunt prefigurate la unii furnizori majorări de tarif și de 26%.
În urma presiunii generate de noua situație, ANRE a iniţiat un ordin ce le permite consumatorilor un nou răgaz de trei luni în luarea unei decizii, urmând a fi ulterior taxați la nivelul pentru care au optat.
În paralel s-a decis înfiinţarea unui Call-center dedicat procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale.
„Experţi din cadrul ANRE vor acorda consiliere tuturor consumatorilor care întâmpină dificultăţi în procesul de încheiere a unui nou contract în piaţa concurenţială”, se arată într-o informare de presă transmisă miercuri de ANRE.
Numărul de telefon este 0374.554.265 și poate fi apelat începând din data de 7 ianuarie, de luni până duminică, între orele 8.00-18.00.
ANRE remediază ce trebuia demult să facă
Conform OUG 1/2020 din 6 ianuarie 2020, s-a luat hotărârea liberalizării pieţei energiei electrice începând cu data de 1 ianuarie 2021. Ordonanța prevedea o perioadă de un an pentru pregătirea liberalizării pieţei de energie, transmiterea de informaţii complete pentru consumatorii casnici şi stabilirea unei perioade tampon suficiente pentru a da posibilitatea acestora să analizeze ofertele de pe piaţă în vederea trecerii la piaţa liberă de la 1 ianuarie 2021.
„În anul 2020, ANRE nu a realizat nici o Campanie de informare a consumatorilor asupra liberalizării pieței de energie electrică și nici activități specifice de diseminare care să permită consumatorilor deprinderea de tehnici care să poată să le permită acestora să desfășoare activităţi specifice de analiză şi alegere a furnizorului care oferă Prețul Corect”, susțin reprezentanții Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).
Conform acestora, prima postare pe site-ul ANRE a unei activități de informare privind liberalizarea pieței de energie electrică s-a realizat abia pe data de 15 decembrie 2020, în condițiile în care din 18 decembrie 2020 începea vacanța dedicată sărbătorilor de iarnă.