EXCLUSIV VIDEO. Culisele dispariției industriei românești. ”Îngroparea” coloșilor industriali din perioada comunistă, între teoriile conspirației, grupuri de interese și erori economice

Secretele privatizărilor din România, începute imediat după dispariția regimului Ceaușescu, vor fi readuse la suprafață într-un serial realizat de Gândul. 

• Încercăm să luăm urma avuției economice din acea vreme, pierdută prin labirintul tranziției de la socialism la capitalism.
• Coborâm în timp în Jurassik Park-ul industriei românești de altădată, nu din vreo nostalgie după epoca național comunismului, ci pentru că vrem să înțelegem, în lumina pierderilor de la începutul anilor ‘90, cum a evoluat capitalismul românesc în ultimii 30 de ani.  

La finalul anului 1989, în România existau 80 de fabrici, dintre care 30 erau în București, iar printre ele amintim de Vulcan, Tractorul, Electroputere, Semănătoarea, Rocar, UMEB, Electroaparataj, Tricodava, Spicul, Danubiana, Hidromecanica.  

Erau oare toți coloșii industriali ai epocii socialiste doar mormane de fier vechi? Trebuiau lichidați toți? De ce au fost trimise rapid în faliment întreprinderi profitabile sau cu potențial? În rândul economiștilor, aceste întrebări persistă și azi, pentru că trecerea anilor nu a adus un răspuns convingător. 

Politicieni de la începutul anilor ‘90 spuneau că trebuia să scăpăm de găurile negre din economia națională. Trebuia să distrugem dinozaurii industriali energofagi ca să ajungem cât mai repede în economia de piață.  

Calea de a ajunge în paradisul bunăstării capitaliste a fost așa-numita ”privatizare în masă”. Unii au numit-o „terapie de şoc“. Însă, în loc să aducă entitățile industriale românești din perioada comunistă direct în capitalism, prin retehnologizare sau descoperirea de piețe noi de desfacere, privatizările accelerate au dus direct la falimentul lor. 

Investigațiile noastre scot la lumină detalii inedite. Există opinii potrivit cărora, la începutul anilor ‘90, s-ar fi manifestat o acţiune coordonată a unor forţe ostile capitalului românesc. Ideea era că unii actori politici și economici au pregătit terenul pentru instalarea sucursalelor multinaţionalelor care operează azi în România.  

Unii analiști nu acceptă această teorie a conspirației. Pentru aceștia, explicația dispariției mamuților industriali ai epocii socialiste este una mult mai simplă. Inevitabilul declin s-ar fi produs și fără intervenția din culise a unor grupuri de interese economice. Giganticele industrii ale epocii Ceaușescu nu ar mai fi rezistat pentru că produceau lucruri care n-ar mai fi folosit nimănui și se bazau pe exporturi mari pe o piață artificială (piața statelor socialiste CAER). În loc să aducă profit, aceste exporturi erau, dimpotrivă, costisitoare. Industriile exportatoare erau alimentate artificial de către stat, în speranța că vor aduce cât mai multă valută la bugetul țării.   

Există, însă, și voci care consideră că prima mare eroare a privatizării a fost lipsa totală de informații și transparență. Foarte puțini oameni știau ce înseamnă procesul de trecere a unor centre industriale din proprietatea statului în mâinile unor privați.  

Economistul Stere Farmache, fost director general al Bursei de Valori București, cunoaște toate aceste mecanisme de început ale privatizării din România.  

”Acest proces de privatizare, care a fost legiferat încă din anul 1991, a fost cunoscut de foarte puțini oameni, de foarte puține persoane. Și, atunci, evident că au fost foarte puține voci critice care să pătrundă și să  analizez aceste procese de privatizare, pentru că ele nu erau cunoscute sau erau cunoscute de o mână de oameni.  

Vă dau un Exemplu. Privatizarea a stat pe doi piloni. S-au creat două instituții: Fondul Proprietății de Stat, care deținea 70% din acțiunile societăților comerciale de stat, iar 30% era deținut de Fondul Proprietății Private. Deci acesta a fost primul pas. Această nouă structură a fost cunoscută de foarte puține persoane. Deci, cred că aceasta a fost prima eroare. A fost o comunicare foarte slabă a acestor procese de privatizare. Foarte puține persoane au știut. Nici la nivelul autorităților nu se cunoștea cu exactitate cum decurge acest proces”, povestește Stere Farmache. 

Potrivit economistului, o altă mare eroare în procesul de privatizare a fost confundarea capitalismului cu libertatea de a face orice dorești cu avuțiile economice controlate cândva de statul comunist. Vorbim de lipsă de transparență în achiziționare de societăți de stat la începutul anilor ‘90, care a fost cuplată cu lipsa informațiilor despre mersul economiei post-comuniste. 

O altă eroare a fost aceea că toată lumea a crezut că privatizarea înseamnă o libertate neîngrădită în a achiziționa activele statului. Acest proces de privatizare nu s-a făcut ordonat, nu s-a făcut într-un mod transparent, deși acest termen (de transparență) pătrunsese în vocabularul nostru și era pe buzele tuturor. Dar, când era vorba de practică, foarte puțini aveau de a face cu transparența”, susține Farmache. 

Lipsa de transparență, tranzacțiile în culise, inexistența unor instituții care să controleze legalitatea achizițiilor au făcut ca unele grupuri să fie avantajate în cumpărarea de fabrici și alte entități industriale: foști directori, foști activiști de partid,  ofițeri ai fostelor instituții de represiune (miliție, armată, securitate). Aceștia au devenit noua clasă a capitalismului sălbatic postcomunist.  

În acest serial realizat de Gândul despre culisele marilor privatizări din România ne-am propus să analiză cum s-au depus, ca într-o falie geologică, straturi de erori economice făcute, în timp, de politicieni și de diverse grupuri de interese.  

Vom vorbi despre metodele păguboase de privatizare (metoda MEBO, Cuponiada, utilizarea de falși investitori strategici), despre influența unor factori externi, despre ceea ce, într-o cartea a sa, un istoric ca Marius Oprea a vorbit de  ”mafia arabă din România”.  

Toți acești actori politici sau din lumea afacerilor, din timpul tranziției spre economia de piață, au deturnat cursul economic și au întârziat instalarea rapidă a unui capitalism sănătos după căderea regimului comunist.  

Scoatem dosarele marilor privatizări de la naftalină, pentru că adevărul despre acea perioadă trebuie spus până la capăt și analizat din toate perspectivele, pentru a vedea oportunitățile pierdute, traseul banilor, ajunși numai în anumite buzunare, și întârzierea instaurării capitalismului în România.