Tendințe. Investitorii imobiliari din Europa se reorientează. Care sunt domeniile vizate și orașele preferate?
Pe lângă orașele mari și active, care pot asigura venituri stabile, celelalte segmente de care sunt interesați investitorii imobiliari din Europa sunt centrele de date, clădirile științelor vieții – companii farmaceutice, de biotehnologie și de dispozitive medicale -, cele de energie nouă și infrastructură, industrialul și turnurile de comunicații.
Pe de altă parte, potrivit raportului Emerging Trends in Real Estate 2021, realizat de compania de consultanță PwC și Urban Land Institute, atenția investitorilor se îndreaptă către orașele mari și active, care asigură venituri stabile, precum logistica și rezidențialul, din sectoare mai puțin afectate de pandemie. Beneficiarii pieței din acest an sunt activele din sectoare minim perturbate și beneficiare ale digitalizării accentuate din ultimul an.
În România, tendințele sunt similare cu cele din Europa și vedem un apetit crescut pentru investițiile în rezidențial și logistică – Francesca Postolache, Partener PwC Romania
Topul proprietăților imobiliare în 2021
Având în vedere creșterea puternică a muncii la distanță și modul în care această tendință ar putea evolua pe termen lung, niciun sector de birouri nu figurează în primele zece proprietăți imobiliare ale acestui an.
Pentru 2021, „zborul către siguranță” pentru mulți investitori implică tehnologie, și trei dintre primele patru tipuri de proprietăți din clasament vor beneficia de ritmul crescut al digitalizării respectiv centre de date, turnuri de comunicații și logistică.
De asemenea, rezidențialul rămâne foarte favorizat de investitori, trei sectoare din primele zece reprezentând o formă de rezidențial.
Clasament
general |
Sector | Clasamentul investițional | Clasamentul în privința noilor construcții |
1 | Centre de date | 1 | 1 |
2 | Facilități logistice | 2 | 2 |
3 | Științele vieții | 3 | 3 |
4 | Energie nouă/Infrastructură | 5 | 4 |
5 | Industrial/depozite | 6 | 5 |
6 | Sănătate | 7 | 7 |
7 | Locuințe pentru închiriere | 9 | 8 |
8 | Locuințe accesibile | 8 | 6 |
9 | Turnuri de comunicații | 4 | 13 |
10 | Locuințe sociale | 11 | 9 |
Prudența este cuvântul de ordine al investitorilor
Investitorii sunt precauți și continuă să vadă orașele importante ale Europei ca plasamente mai sigure, care oferă lichiditate și stabilitate. Tendința este reflectată de clasamentul anual al celor mai atractive orașe europene pentru investițiile imobiliare.
Berlinul se află în fruntea listei ca favorit general pentru potențiali în 2021, investitorii fiind încurajați de performanța relativ puternică în abordarea COVID-19 de către Germania în ansamblu. De altfel, Germania este prezentă cu încă trei orașe în top 10.
Londra urcă două poziții până pe locul doi, investitorii considerând că va crea o valoare bună pe termen lung, iar Parisul rămâne în top trei.
Clasament | City |
1 | Berlin |
2 | Londra |
3 | Paris |
4 | Frankfurt |
5 | Amsterdam |
6 | Hamburg |
7 | Munchen |
8 | Madrid |
9 | Milano |
10 | Viena |
Cel mai important factor în evaluarea orașelor este conectivitatea la transport. Alte criterii ar fi:
- Peste 55% dintre investitori se așteaptă să fie cumpărători neți de proprietăți imobiliare în 2021, dar securitatea veniturilor din activele care nu sunt de bază provoacă îngrijorare.
- Sondajul arată un declin marcat în încrederea în afaceri pentru 2021, cu aproape jumătate dintre respondenți așteptându-se la o scădere a profiturilor și un sfert anticipând pierderi de locuri de muncă în acest sector.
- Investitorii interni și europeni vor juca un rol mult mai mare în Europa în 2021. Aproximativ o treime dintre respondenți se așteaptă ca investitorii europeni să-și mărească angajamentele în 2021.
- Directorii imobiliari au fost prudenți în ceea ce privește perspectivele generale, rezultând o scădere semnificativă a încrederii în afaceri, 28% comparativ cu 13% în raportul anterior. În plus, 44% au anticipat o scădere a profitabilității, comparativ cu 15% în 2019.
Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 155 de țări cu mai mult de 284.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri.