CNAIR, anunț de ultim moment despre drumul de mare viteză Domașnea-Caransebeș. Ce pas important s-a făcut

Publicat: 02 09. 2024, 14:32
CNAIR, anunț de ultim moment despre drumul de mare viteză Domașnea-Caransebeș

CNAIR a lansat procesul de consultare publică privind traseul drumului de mare viteză Domașnea – Caransebeș.

Proiectul va sta în consultare publică timp de o săptămână, în perioada 02.09.2024 – 09.09.2024.

Cum se pot vedea variantele de traseu

Toți cei interesați sunt invitați să completeze un formular care poate fi accesat prin link-ul de mai jos și să consulte variantele de traseu ce au fost alese în urma finalizării etapei 1 a Analizei Multicriteriale.

Informațiile despre acest proiect de infrastructură sunt disponibile la următoarele link-uri:

  • Link Broșură:

https://cloud.andnet.ro/index.php/s/cBTqZERq9MPNSPt

  • Link planuri:

https://cloud.andnet.ro/index.php/s/6oyR2TH3jSENeZS

  • Formular:

     https://cloud.andnet.ro/index.php/s/znJncRedAr8L8f7

„Amintim faptul că procesul de consultare publică reprezintă un element necesar în implementarea acestui proiect de infrastructură ce înglobează multiple beneficii pentru comunitățile locale și regionale, precum și pentru dezvoltarea economiei naționale”, arată CNAIR pe site-ul oficial.

Licitație adjudecată pentru Centura Capitalei

Pe de altă parte, la finalul săptămânii trecute CNAIR  a anunțat că asocierea Maristar COM SRL (lider) – Hydrostroy AS – Patstroy VDH EAD a câştigat contractul pentru modernizarea sectorului Centurii Bucureşti cuprins între DN2 şi A2, cu o valoare de 451,16 milioane lei (fără TCA).

„Am desemnat astăzi câştigătorul contractului pentru modernizarea sectorului Centurii Bucureşti cuprins între DN2 şi A2! Asocierea Maristar COM SRL (lider) – Hydrostroy AD – Patstroy VDH EAD are la dispoziţie 451,16 milioane de lei (fără TVA) şi 24 de luni (6 luni perioada de proiectare şi 18 luni durata de execuţie) pentru a finaliza lucrările”, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

Contractul (finanţat prin fonduri europene nerambursabile) prevede lărgirea la 4 benzi a Centurii Bucureşti (DNCB) pe o lungime de aproximativ 11 km şi construcţia a 3 noi pasaje:

  • pasaj rutier peste DJ301 la Cernica (400 de metri);
  • pasaj rutier peste calea ferată (CF) Bucureşti – Constanţa (124 m);
  • pasaj rutier peste calea ferată (CF) Bucureşti – Olteniţa (105 m).

CITEȘTE ȘI:

O nouă amânare pentru stabilirea câștigătorului celui mai scump lot de autostradă din România. „Giganții” rămași în cursă pentru Lotul Meseș

Un nou POD peste Dunăre între Giurgiu și Ruse. CNAIR a trimis documentația pentru Studiul de Fezabilitate la ANAP