PROGRAM DE GUVERNARE / DEZVOLTARE LOCALĂ. 2.500 de creșe, grădinițe și școli și peste 1.500 de unități medicale construite sau reabilitate în patru ani
Extinderea rețelelor de apă și canalizare în 750 de localități, modernizarea și reabilitarea a 70% din drumurile rurale, 2.500 de creșe, grădinițe și școli reparate sau nou construite, reabilitarea și dotarea a peste 1.500 de unități medicale sunt doar câteva din obiectivele asumate prin noul program de guvernare de Coaliția formată din PNL – Alianța USR – PLUS și UDMR.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației își propune recuperarea decalajelor de dezvoltare între județe și creșterea calității serviciilor publice prin intermediul fondurilor europene, al Programului Național de Dezvoltare Locală și al celorlalte programe pe care le desfășoară.
750 de localități racordate la apă și canalizare
În prezent, doar 53% din locuințele din România sunt racordate la sistemul de apă și canalizare. În următorii cinci ani se vor investi 8 miliarde de lei pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pentru 750 de proiecte depuse de diferite localități.
Dintre cele 750 de proiecte, 150 sunt destinate mediului urban. Vor fi construite 500 de microstații de tratare, fose septice și sisteme alimentare cu apă care vor deservi toate categoriile de utilizatori.
27.000 de km de drum intră în modernizare
Programul de guvernare își asumă modernizarea și reabilitarea a 70% din drumurile județene și locale în patru ani, prin programele implementate de MLPDA. Astfel, 7.000 de km de drumuri județene dintr-un total de 20.000 km nemodernizați vor fi reabilitați în următorii patru ani. Lor li se adaugă alți 20.000 km de drumuri locale care vor fi modernizați (5.000 km în mediul urban).
Mii de unități de învățământ vor fi construite sau modernizate
Pentru accesul în mod egal la educație al copiilor și al tinerilor și asigurarea condițiilor de desfășurare a procesului educațional într-un singur schimb, vor fi realizate 2.500 de creșe, grădinițe și școli (construcții noi și reabilitări), 40 campusuri școlare (școală, liceu, internat, teren sport, ateliere, laboratoare, cantină), 30 cămine studențești (10.000 locuri de cazare), 8 centre universitare (doar reabilitare); 40 tabere școlare. În plus, vor fi construite 40 centre de excelență, informare și documentare pentru copii.
Investiții în sistemul sanitar și de protecție socială
Programul de guvernare prevede construirea, reabilitarea și dotarea a 1.450 de centre medicale în mediul rural, din 2.000 necesare la nivel național; reabilitarea a 25 de spitale județene și a 110 spitale municipale și orășenești. Vor fi construite 10 spitale, inclusiv maternități. locuințe pentru specialiști în sănătate, învățământ și alte categorii socio-profesionale.
Ministerul își asumă dezvoltarea fondului de locuințe în regim ANL, cu următoarele destinații: 10.000 de unități locative pentru specialiști, 5.000 unități locative pentru tineri, destinate închirierii, plus alte 10.000 de locuințe de necesitate.