RETAIL: Kaufland va prelua producția de fructe și legume de sezon de la peste 200 producători membri ai Cooperativei Țara Mea. Cinci produse vizate
Kaufland România a anunțat că începe un nou program agricol care vine în sprijinul producătorilor locali de legume și fructe, în urma încheierii unui parteneriat cu fermierii membri ai Cooperativei Țara Mea. Acesta vizează 237 mici producători și va include cinci produse de sezon, în perioada mai – octombrie 2021, cu posibilitatea extinderii pe termen mai lung.
Programul vine în sprijinul producătorilor locali mici de fructe și legume, cărora Kaufland le garantează siguranța cantităților cultivate și vândute, dar și un profit sigur, după cum se arată într-un comunicat al retailerului.
Obiectivele principale ale programului sunt consolidarea structurii producătorilor români, dar și colaborarea pe termen lung, cu extinderea capacităților și diversificarea portofoliului de articole. Prin acest parteneriat, Kaufland le garantează fermierilor siguranța cantităților cultivate și vândute, dar și un profit sigur”- comunicat Kaufland România.
Produsele micilor fermieri din program sunt certificate internațional pentru calitate și siguranță (Global G.A.P.), respectă standardele de prospețime Kaufland și se vor găsi la raionul de legume-fructe începând chiar din lunile mai-iunie. În sezon, sortimentul de legume și fructe de la raft ajunge până la peste 90% produse românești.
Pentru acest proiect, Kaufland va colabora cu 237 de fermieri și producători mici de pe teritoriul întregii țări, înscriși în Cooperativa Țara mea, și va colecta de la aceștia peste 9000 de tone de fructe și legume. Programul se desfășoară în sezonul de legume și fructe din România, în perioada mai – octombrie 2021, cu posibilitatea de a fi extins pe termen mai lung” – se arată în comunicat.
Cerințele programului
Toți producătorii implicați în program îndeplinesc următoarele cerințe:
• Sunt certificați Global G.A.P. sau urmează să obțină certificarea;
• Au disponibile cantitățile necesare de fructe și legume agreate, ce pot fi planificate în avans; ducători români individuali sau fac parte dintr-o cooperativă;
• Au capacitate de prelucrare sau ambalare a produselor;
• Dispun de capacitate de răcire sau pre-răcire a produselor;
• Au capacitate logistică către depozitele centrale;
• Dispun de capacitare de stocare adecvată, dacă este necesar.
• Se angajează să respecte criteriile de calitate și prospețime ale Kaufland România;
Producătorii mici și mijlocii care îndeplinesc aceste cerințe pot să se alăture programului, prin înscrierea în Cooperativa Țara mea.
Pentru anul 2021, în faza inițială a programului, au fost incluse 5 articole principale, iar planul pentru anul următor constă în mărirea cantităților și diversificarea portofoliului de produse.
Cantitățile menționate reprezintă aproximativ 30% din cantitatea necesară de produse pe sezon, iar pentru restul articolelor se colaborează cu alți furnizori locali. Suprafața contractată în program este de cca. 150 ha.
Producătorii locali mici au în continuare nevoie de susținere, mai ales într-o perioadă în care toată economia este pusă la grea încercare. Ne dorim să fim alături de ei, căutând mereu soluții noi să îi susținem să se dezvolte. Cei care aleg să îi sprijine au numai de câștigat, fiindcă românii caută în magazine produsele locale, iar dezvoltarea sectorului agricol intern înseamnă deopotrivă și dezvoltarea economiei locale, pe lângă cea a business-ului” – Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
Prin colaborarea cu Kaufland în acest proiect, producătorii locali beneficiază de o mai mare predictibilitate a suprafețelor cultivate în raport cu cantitățile produse ce vor fi livrate, riscurile la nivelul producției sunt reduse și li se asigură un profit sigur, se menționează în comunicat.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 142 de magazine în România.