Ajutor. Granturi pentru companiile din HoReCa afectate de pandemie
Companiile din HoReCA – turism, alimentaţie publică şi organizare de evenimente, afectate de pandemie, pot obține granturi de la CEC Bank, instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie şi cea mai extinsă reţea teritorială din România, pentru implementarea schemei de ajutor destinată acestui sector.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat, miercuri, lansarea etapei de înscriere în cadrul schemei de ajutor pentru HoReCa. Operatorii economici se pot înscrie pentru a primi ajutor financiar pentru compensarea unei părți din pierdere, începând de marți, 29 iunie.
Încă din primele zile de pandemie, am ştiut cât de important este să fim alături de business-urile din sectorul HoReCa. CEC Bank are cea mai extinsă reţea teritorială şi astfel putem acorda suport şi consiliere de specialitate în orice zonă a României – Bogdan Neacşu, preşedinte – director general al CEC Bank.
Prin această schemă de ajutor de stat, companiile din domeniul HoReCa, a căror activitate a fost afectată de pandemia COVID-19, inclusiv prin măsuri administrative de limitare a activităţii, pot obţine granturi (sume nerambursabile) reprezentând 20% din suma cu care a scăzut cifra de afaceri în 2020 faţă de 2019, din cauza pandemiei, se arată într-un comunicat al CEC Bank. Termenul de plată a granturilor este până la 30 iunie 2022.
Prin schema de ajutor de stat pentru HoReCa – instituită prin OUG 224/2020 și ulterior modificată prin OUG 10/2021 – cu un buget estimat inițial de 2,5 miliarde de lei (500 milioane de euro), au fost alocate credite bugetare în valoare de 1 miliard de lei în bugetul din anul 2021 (restul de 1,5 miliarde de lei fiind credite de angajament).
Consiliere pentru accesare
Pentru accesarea granturilor, solicitanţii trebuie să se înregistreze şi să depună cererea de finanţare în format electronic pe site-ul granturi.imm.gov.ro, alegând inclusiv banca parteneră. CEC Bank este una dintre cele 6 bănci partenere în implementarea acestui program.
Cei interesaţi de accesarea acestei scheme de sprijin pot obţine consiliere şi informaţii detaliate privind criteriile de eligibilitate şi tipul de cheltuieli finanţate prin cele 48 de birouri de consiliere IMM şi Fonduri Europene existente în sucursalele judeţene ale CEC Bank şi în sucursalele băncii din Bucureşti. CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de peste 41,25 miliarde lei, la sfârşitul lui 2020.
HoReCa a fost unul dintre sectoarele cele mai afectate de pandemie și care nu a beneficiat de niciun ajutor, până în prezent.