E oficial, Grecia impune pașaportul Covid! Totul despre sezonul estival 2021 – ce obligații au turiștii care vizitează insulele elene

Publicat: 10 03. 2021, 14:12
E oficial, Grecia impune pașaportul Covid! Totul despre sezonul estival 2021 - ce obligații au turiștii care vizitează insulele elene / Sursa FOTO: flick.com

E oficial, Grecia impune pașaportul Covid! Autoritățile elene în domeniu au anunțat că sezonul turistic se va deschide pe data de 14 mai. Toți cei care merg în stațiuni vor face dovada vaccinării sau a anticorpilor; ca alternativă, este acceptat și un test negativ! În plus, masca va fi obligatorie în toate spaţiile publice!

Organizaţia Naţională de Turism a Greciei insistă că se vor face controale severe pe durata întregului sezon estival în toate stațiunile.

E oficial, Grecia impune pașaportul Covid! Reguli generale pentru toți turiștii

Ministrul Turismului, Haris Theocharis, a anunțat într-o conferinţă de presă că, până la 14 mai, autoritățile vor ridica gradual restricţiile, „dacă acest lucru este permis de estimările medicilor specialişti şi de evoluţia pandemiei”.

„Planificăm pentru luna aprilie implementarea experimentală a măsurilor pe care le-am stabilit. În prima fază, cu vizitatorii din ţările Uniunii Europene, precum şi cu alte ţări de plecare, unde vaccinarea a progresat, cum ar fi Israel”, a precizat ministrul Turismului.

Grecia a stabilit protocoale sanitare stricte. Teste aleatorii pentru turiști

La sosirea în țară a turiștilor, autoritățile au pregătit o serie de protocoale sanitare de bază. Mai exact, va fi permis accesul doar celor sunt vaccinați sau fac dovada că au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus. Totodată, au liber să intre și cei care prezintă un rezultat negativ al unui test pentru Covid-19 recent efectuat.

Dar asta nu e tot! După cum a comunicat ministrul, „toţi turiştii pot fi supuşi unor teste aleatorii, în acelaşi mod ca anul trecut. Cu toate acestea, o diferenţă semnificativă faţă de anul trecut sunt «testele rapide», datorită cărora carantina, pentru cazurile pozitive, va fi instituită imediat, fără timpul de aşteptare de 24 de ore”.

„Costul spitalizării sau orice altă acţiune necesară care vizează protejarea sănătăţii turiştilor, a profesioniştilor şi a cetăţenilor, va fi suportat de statul grec”, susține ministrul Haris Theocharis.

Grecia, aceleași reguli și pentru străini, și pentru eleni

În privința regulilor impuse, autoritățile elene spun că sunt aceleași și pentru străini, și pentru greci. „În ceea ce priveşte măsurile sanitare, toate regulile care se aplică cetăţenilor greci se vor aplica şi turiştilor, fără nicio diferenţă sau excepţie. De exemplu, utilizarea obligatorie a măştii în locurile publice”, anunță ministrul Turismului.

„Am creat protocoale specializate pentru fiecare activitate şi au fost instruiţi mii de angajaţi. Am colaborat îndeaproape cu companii din domeniu, iar protocoalele au fost implementate într-un mod exemplar. Am adoptat sistemul inovator EVA pentru eşantionarea turiştilor, obţinând precizie de predicţie de 4 ori mai mare decât alte metode”, a mai arătat ministrul elen.