Gradul de ocupare al stațiunilor de pe litoral a ajuns la 80%. Se anunță WEEKEND plin la mare

Publicat: 05 07. 2024, 21:58
Actualizat: 05 07. 2024, 22:05

This browser does not support the video element.

Este anunțat cel mai aglomerat weekend al sezonului estival din stațiunile de mare.

În ciuda pesimismului manifestat înainte din cauza scurtării vacanței școlare și a scumpirilor, prima lună de vară a depășit așteptările hotelierilor.

În 2019, numărul turiștilor care și-au petrecut vacanțele pe litoral a depășit 1 milion.

Sunt așteptați 90.000 de turiști pe litoral, în acest weekend

Agențiile de turism estimează că vara 2024 va fi cea mai bună din ultimii cinci ani, de la pandemia de coronavirus și inflația declanșată după războiul din Ucraina.

Euronews susține în reportajul său că vor fi 90.000 de turiști în ciuda temperaturilor ridicate în jurul valorii de 30 grade Celsius.  Gradul de ocupare este de 80% și este cel mai mare număr de la începerea sezonului estival.

Se anunță zile perfecte pentru plajă, cu apa mării numai bună de „bălăceală”.

Care sunt tarifele?

Mulți turiști și-au cumpărat cazarea cu jumătate de an în urmă. Cea mai ieftină ciorbă costă 25 lei la terasă, iar o porție de cartofi prăjiți cu friptură ajunge la 35 lei.

O masă completă cu desert ajunge la peste 100 lei la un restaurant fără pretenții.

Cel mai ieftin șezlong costă 30 lei pe zi. Anul trecut costa 40 lei.

Citește și: Litoralul se confruntă cu cea mai mare CRIZĂ de angajați din ultimii 5 ani. Majoritatea chelnerilor experimentați pleacă să lucreze în străinătate