Litoralul pentru toți 2024 începe vineri, 3 mai! Cât costă o noapte de CAZARE

Publicat: 03 05. 2024, 15:56
Actualizat: 03 05. 2024, 16:03

O nouă ediție a programului „Litoralul pentru toți” începe vineri, 3 mai. Citește mai jos cât costă o noapte de cazare.

Litoralul Pentru Toți este un program destinat turiștilor care doresc să-și petreacă sejurul la mare în extrasezon, atunci când stațiunile și plajă sunt mai libere, dar totuși încălzite de soare, și presupune reduceri semnificative la tariful de cazare pentru sejururile de 6 nopți.

Programul Litoralul pentru Toți se desfășoară în perioada 3 mai – 20 iunie, iar în cadrul lui se înscriu an de an hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc.

Programul Litoralul pentru toţi are loc între 3 mai și 14 iunie

Litoralul pentru toţi 2024 va avea două etape. Prima etapă a programului începe de vineri, 3 mai 2024, şi ar urma să ţină până pe 20 iunie. Apoi, din 1 septembrie până în 15 octombrie, urmează a doua etapă.

Prin intermediul programului Litoralul pentru toţi 2024, turiştii români se pot bucura de nopţi de cazare la preţuri accesibile în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele de prin toate staţiunile de pe litoralul românesc. Este foarte important de ştiut că nopţile de cazare rezervate prin intermediul acestui program pot fi achitate inclusiv cu ajutorul voucherelor de vacanţă.

17 hoteluri, înscrise în program

Conform litoralulromanesc.ro, la ediţia din acest an a programului amintit s-au înscris hoteluri precum Hotel Modern, Hotel Central sau Hotel Voila, din Mamaia, Hotel Vis, Hotel Cupidon sau Hotel Minerva, din Eforie Nord, Hotel Q, din Neptun-Olimp, sau Hotel Dana, din Venus, ori Hotel Corsa, din Mangalia.

Programul a ajuns la ediția cu numărul 43, iar până în prezent s-au înscris 17 hoteluri din 6 stațiuni. Printre aceste stațiuni se numără Mamaia, Eforie Nord, Olimp, Venus, Saturn și Mangalia. Numărul de stele este de la 2 la 4, iar în funcție de acesta, dar și de stațiune și serviciile oferite de unitățile de cazare, variază și tarifele, conform Wowbiz.

Cât costă o noapte de cazare

Cel mai ieftin sejur la momentul acesta este de 69 de lei pe noapte oferit de un hotel de 2 stele din Saturn, însă prețul este doar pentru cazare de două persoane, potrivit Anunțul.ro.

Pe de altă parte, la un hotel de 3 stele din Olimp, tariful pentru o noapte de cazare în cameră dublă pornește de la 465 de lei. Totuși, la acest hotel, turiștii beneficiază de all inclusive, cu 3 mese pe zi, băutură la discreție, șezlong la plajă privată, loc de joacă pentru copii și un program de distracție special pentru cei mici, cât părinții se relaxează la plajă.

De asemenea, la un hotel de 4 stele din Mamaia, oferta este de 180 de lei pe noapte, pentru un sejur de minimum 5 nopți. De precizat aici este faptul că hotelul aplică ofertele în perioada 06.05-13.06.2024.