PREMIERĂ: Târgul de Turism al României 2021 își așteaptă vizitatorii doar online. Expozanții au pregătit oferte și promoții speciale
Românii care nu și-au propus să renunțe la planurile de vacanță în această vară vor putea să acceseze, direct de acasă, pachetele de vacanță din cadrul Târgului de Turism al României. Expozanții înscriși la ediția de primăvară din acest an își vor prezenta ofertele promoționale, în premieră pentru acest eveniment tradițional, pe o platformă virtuală.
După un an în care pandemia de COVID-19 a lovit puternic industria turistică și a organizatorilor de evenimente, ediția de primăvară a Târgului de Turism al României se mută în mediul virtual, după ce, din cauza restricțiilor generate de contextul epidemiologic, edița de toamnă de anul trecut a fost anulată.
Organizat de ROMEXPO în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, Târgul de Turism al României Virtual va avea loc peste aproape două săptămâni, între 18 și 21 februarie, și își propune să ajute la revitalizarea turismului, unul dintre cele mai afectate sectoare economice, ca urmare a pandemiei de COVID-19 și restricţiilor care au fost impuse pentru a o gestiona.
Conform estimărilor pieței, industria agenţiilor de turism din România a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cumulată cu 70% în 2020 faţă de anul precedent. Efectele se văd și în datele Institutului Național de Statistică pentru anul trecut, care arată că numărul sosirilor turiștilor în structurile de cazare din România a scăzut cu peste jumătate (52,3%) comparativ cu 2019, ajungând la 6,3 de milioane, față de aproape 13,3 milioane.
Am avut capacitatea de a ne adapta la o nouă realitate
În contextul unui concept cu totul nou pentru acest eveniment, la ediția de primăvară virtuală a Târgului de Turism al României s-au înscris 90 de expozanți, față de aproape 350, câți participaseră la începutul anului trecut, înainte ca epidemia izbucnită în China să își facă resimițe efectele la nivel global. Jumătate din expozanți sunt din România, iar cealaltă jumătate, din cinci țări, spre deosebire de 17, câte erau reprezentate anul trecut.
Dacă la ediția din 2020, aproximativ 19.000 de pasionați de călătorii veniseră fizic la târg, acum organizatorii speră ca cel puțin 5.000 de persoane să viziteze platforma virtuală creată special pentru acest eveniment.
Trecerea evenimentului în mediul online a fost decisă în contextul în care criza sanitară și economică provocată de răspândirea COVID-19 a afectat puternic întreaga industrie organizatoare de evenimente, iar manifestările cu prezență fizică au fost limitate și chiar interzise, a explicat pentru Gândul Mihai Costriș, director executiv al ROMEXPO.
Cu ajutorul tehnologiei, perseverenței și profesionalismului am dezvoltat conceptul #TTRVirtual – un eveniment care redă experiența din pavilioanele Centrului Expozițional ROMEXPO în mediul online – Mihai Costriș, director executiv ROMEXPO
Centrul expozițional din București întră, odată cu acest eveniment, într-o etapă de reorganizare a activității expoziționale, posibil ca în viitor să se desfășoare într-un format hibrid sau doar în mediul online.
„Vrem să credem că procesul de digitalizare prin care trece întreaga lume nu va duce la o înlocuire totală a evenimentelor care necesită prezență fizică și că este doar un element definitoriu pentru cei care doresc să supraviețuiască în industrie și să-și dezvolte afacerea, indiferent de aria de activitate”, spune Mihai Costriș.
Organizatorii țintesc un nou tip de turist
În tot acest context dificil, așteptările organizatorilor și ale celor din piață sunt foarte mari de la acest eveniment, menit să reflecte oferta turistică internă și externă.
Ne bucurăm că reprezentanții industriei turismului au înțeles că doar împreună putem să readucem la viața turismul intern și că oamenii au nevoie de astfel de evenimente, chiar și online, pentru că sunt optimiști și abia așteaptă să călătorească, spune directorul executiv al ROMEXPO.
Cei 90 de participanți înscriși până la termenul din 5 februarie sunt parteneri tradiționali din România cu care ROMEXPO are o colaborare îndelungată, și participanți din străinătate, respectiv din Bulgaria, Grecia, Muntenegru, Tunisia și Ungaria.
Potrivi lui organizatorilor, pentru ediția din această primăvară expozanții au pregătit cea mai atractivă paletă de oferte pentru pasionații de călătorie, au prețuri avantajoase, vacanțe personalizate și recomandări pentru călătorii în siguranță. Toate acestea vor putea fi accesate de publicul larg din 18 februarie, ora 10:00, în platforma virtuală.
La profilul vizitatorului tradițional care este în căutare de vacanțe sau sejururi în zone turistice românești, vânează oferte all -inclusive sau destinații de familie, organizatotorii au adăugat la această ediție un nou segment de public.
#TTRVirtual se adresează și călătorului nonconformist care preferă destinațiile inedite și contactul direct cu obiceiurile locului, căruia îi plac vacanțele de tipul do-it-yourself și este prieten cu tehnologia. Ne așteptăm ca la numărul de vizitatori tradiționali de până acum să se adauge și noul public vizat care este specific mediului online, explică Mihai Costriș.
Cum va funcționa platforma virtuală
Platforma #TTRVirtual a fost special dezvoltată pentru acest târg și pune accent pe utilizarea intuitivă. Aceasta cuprinde Homepage – pavilionul ROMEXPO, Lobby – pavilionul B3, Expo Area – pavilionul cu standuri virtuale personalizate, care pot fi accesate cu un singur click de către vizitatori, zona pentru Conferințe Live, Market Place și Business Meeting Point.
Astfel, explică organizatorii, expozanții #TTRVirtual au ocazia să se întâlnească online cu o rețea globală de clienți, au parte de o expunere semnificativă în online, își promovează produsele și serviciile într-un stand virtual personalizat, au interacțiune cu clientul prin chat sau video call, iar prezența la eveniment le asigură o creștere a vânzărilor. Pe de altă parte, la #TTRVirtual, vizitatorii pot să acceseze, din confortul casei, o multitudine de oferte afișate în același loc, pe care pot să le compare, înainte de a cumpăra un pachet turistic.
„Zona de Market Place este vedeta târgului virtual, reprezintă secțiunea exclusiv B2C (business to consumer – n.r.) și este pentru prima dată în România când este integrată într-un astfel de produs. Aici se regăsesc ofertele firmelor expozante pe care vizitatorii le pot accesa foarte rapid datorită sistemului inteligent de filtre de căutare”, a conchis directorul executiv al ROMEXPO.
Potrivit organizatorilor, participarea la evenimentul virtual este o situație „win – win” atât pentru expozanți, care au beneficiat de o ofertă adaptată la contextul economic, dar și pentru vizitatori, pentru care accesul este gratuit. Participanții au putut alege dintre șase tipuri de pachete, în funcție de serviciile dorite, care au costat de la 400 de euro, la 7.150 de euro.