Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Turism » România, în TOP 3 țări din UE cu cele mai multe zboruri întârziate sau anulate în această vară

România, în TOP 3 țări din UE cu cele mai multe zboruri întârziate sau anulate în această vară

PRO TV transmite că România figurează între cele trei țari din Europa cu cele mai multe zboruri întârziate sau anulate în această vară, potrivit datelor obținute de la o companie europeană care se ocupă cu recuperarea compensațiilor pentru pasageri. Luxemburg este țara europeană cu cea mai mare rată de întârzieri. 

În aeroportul Henri Coandă, a aștepta 30 minute în plus din cauza întârzierii unui avion este o practică ce nu ar fi trebuit să fie obișnuită în secolul 21, dar se repetă.

3% din totalul zborurilor au fost anulate sau au avut o întârziere mai mare de trei ore.

Peste 2 miliarde de europ au fost plătite pasagerilor la nivel european.

Un călător nemulțumit a declarat pentru Știrile PRO TV:

„Am avut întârziere de o oră. A fost timpul urât, a fost o perturbație foarte puternică și a fost urât”

Altul se plânge că a așteptat 8 ore și nici nu i s-au plătit despăgubiri.

„Am pățit când am fost în Mallorca. 8 ore au întârziat, nici acum n-au plătit despăgubirile”.

Pe aeroportul Otopeni, numai în vara trecută, au fost 33.000 de zboruri, iar dintre acestea, aproximativ 1.000 de curse au fost anulate sau au decolat mai târziu cu cel puțin 3 ore. Numai la ANPC au ajuns în ultimele luni în jur de 500 de plângeri.

În funcție de distanța zborului, pasagerii nemulțumiți pot obține o compensație cuprinsă între 250 și 600 de euro.  La nivelul Uniunii Europene, din 3,2 milioane de zboruri programate, 60.000 dintre acestea au fost anulate sau au avut întârzieri mari.

Sursa Foto: Shutterstock 

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?