Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Turism » TENDINȚE: Hotelierii adoptă tehnologii de ultimă generație pentru evenimente de tip hibrid

TENDINȚE: Hotelierii adoptă tehnologii de ultimă generație pentru evenimente de tip hibrid

TENDINȚE: Hotelierii adoptă tehnologii de ultimă generație pentru evenimente de tip hibrid
O sală de întâlniri a hotelului Radisson Blus a fost trasformată într-o sală studio pentru organizarea de evenimente hibride / Sursa: Radisson Blu Hotel

Dacă înainte de pandemie, locațiile de evenimente din cadrul hotelurilor era rezervate cu foarte mult timp înainte și pentru unele dintre acestea era o adevărată bătălie în a obține o rezervare, pandemia a schimbat radical totul. Pentru a crește cifrele de ocupare și rezervări, inclusiv pentru sălile de evenimente, hotelierii apelează la noile tehnologii disponibile.

După ce a lansat, în septembrie 2020, soluții hibride pentru întâlniri și pentru mai multe camere, care au fost adaptate pentru a fi închiriate și în regim de birou, unul dintre cele mai mari hoteluri din România, Radisson Blu Hotel București, extinde conceptul de evenimente hibrid în 2021, odată cu transformarea unei săli de întâlniri într-o sală studio.

Evenimentele hibrid vor fi realitatea următorilor ani

Organizatorii de evenimente au început să apeleze tot mai mult la opțiuni de participare virtuală și formate hibride care să permită organizarea de evenimente, cu o difuzare simultană dintre mai multe locații-satelit, dar și cu prezență fizică.

De altfel, modelul de evenimente hibrid, implementat de companii începând din toamna lui 2020 după scăderea dramatică a industriei, va deveni realitatea următorilor ani, explica recent, la emisiunea GÂNDUL FINANCIAR, Cristian Hossu, owner Universum Events, al treilea mare organizator de evenimente din România.

„Inspirați de tehnologie și de cerințele unui mod nou de a face evenimente la distanță, suntem încântați să extindem oferta noastră cu Evenimente Hibride Studio”, a declarat Sonja Dive-Dahl, Director General la Hotelul Radisson Blu, București.

Organizatorii de evenimente sunt încă foarte precauți în această perioadă și oferă soluții sigure și inovative. Astfel, potrivit reprezentanților hotelului, pentru trimestru I și II din 2021, proporția de evenimente hibrid domină, iar evenimente în format clasic sunt amânate pentru trimestrele III și IV.

Soluția hibridă Evenimente Studio a hotelului Radisson Blu București combină elementele-cheie pentru o întâlnire personală și virtuală, oferind imagine de calitate, ecran LED cu dimensiunea de 14 / 3,5 metri, sistem de conferință de sunet și video, transmisiune live cu posibilitatea de branding, conexiune rapidă la internet și soluții pentru interconectarea întâlnirilor sau a diferitelor platforme.

Experiențe digitale inegalabile

Hotelul Radisson Blu București colaborează pentru acest proiect cu Event Technology AV, unul dintre principalii jucători din piața de închirieri echipamente audio-video din București, cu o experiență de peste 150 de astfel de evenimente realizate de la începutul pandemiei. Prin prisma acestui parteneriat, ecranul special este pus la dispoziție de către Event Technology AV și ofertarea acestuia este făcută de reprezentanții hotelului în consens cu furnizorul de echipament AV.

Tehnologia pe care noi o folosim este unică în România, Radisson Blu fiind singura locație din țară care beneficiază de un ecran de generație următoare cu rate de refresh ridicate și Led-uri blackface, pentru experiențe vizuale digitale inegalabile – Dan Gavrilovici, Managing Director Event Technology AV

Potrivit acestuia, clienții au o flexibilitate de utilizare impresionantă și datorită regiei video 8K de la Analog Way, care ne permite un split de până la 8 programe 4K și 12 programe 2K.

Gradul de ocupare a hotelurilor, în scădere dramatică

Hotelul Radisson Blu București, cu o vechime de peste zece ani pe piața locală, face parte din Radisson Hotel Group™, unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, cu opt mărci hoteliere distincte și peste 1.400 de hoteluri în întreaga lume. Hotelul Radisson Blu București, de cinci stele, are 487 de camere, iar Park Inn by Radisson Bucharest & Residence, de patru stele, 210 camere.

După apariția pandemiei de COVID-19, gradul de ocupare al complexului Radisson Blu și Park Inn by Radisson a scăzut dramatic față de anul precedent. Anul 2020 a fost încheiat cu o scădere de aproximativ 60% a gradului de ocupare per complex față de 2019, având totuși în vedere faptul că în primele două ale anului trecut, hotelul a funcționat în conditii de normalitate, au declarat reprezentanții hotelului.

Cele cinci camere de tip hibrid rămân în oferta hotelului și la începutul acestui an și iar hotelul aplică în continuare protocolul de siguranță certificat la nivelul grupului, cu standarde maxime de igienă și curățenie.

Potrivit estimărilor consultantul în turism Traian Bădulescu, sectorul a scăzut în România cu aproximativ 50-60% în 2020 față de 2019, care a fost un an turistic normal, iar scăderea cifrei de afaceri a agențiilor de turism s-a ridicat la 70%, mai ales datorită scăderii mari a outgoing-ului și a prăbușirii aproape totale a incoming-ului.

Conform datelor statistice oficiale, furnizate de Institutul Național de Statistică, numărul total de înnoptări, români și străini, în structurile de primire turistice din România a scăzut la jumătate în perioada ianuarie-septembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent, iar înnoptările turiștilor străini au scăzut cu aproximativ 80%.

Scăderea circulației turistice a avut repercusiuni și asupra volumului de activitate, respectiv asupra cifrei de afaceri. Potrivit datelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind cifra de afaceri pe primul semestru 2020, comparativ cu primul semestru 2019, structurile de cazare au avut reducere a cifrei de afaceri cu 36,8%. Cei mai afectați au fost marii contribuabili, cu o scădere de 64,8%, urmați de contribuabilii mijlocii, de 48,4%, și de cei mici, de 36,8%.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și