Mai sunt 10 zile până începe programul „LITORALUL PENTRU TOȚI”. Unde va fi cazarea cea mai ieftină?
Programul „Litoralul pentru toți” , aflat la ediția cu numărul 44, se va desfășura între 31 mai și 20 iunie 2024, a anunțat Federația Patronatelor din Turismul Românesc.
Prețurile la cazare sunt cu 70% mai mici la începutul sezonului estival.
„Litoralul pentru toți” oferă 8.000 locuri cu prețuri pentru toate buzunarele
Turiștii se vor caza în 8.000 de locuri, inclusiv la hoteluri de toate stelele. Sejururile vor putea fi achitate cu vouchere de vacanță.Dragoș Răducan, președintele FPTR, a declarat:
„Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt mult mai avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc și, în același timp, să aducem satisfacție și zâmbete pe fețele turiștilor noștri”.
Prețul la o cameră dublă de hotel de 5 stele din stațiunea Jupiter pornește de la 57 lei. Cel mai mic preț este de 35 lei pe noapte, la un hotel de 2 stele din Eforie Nord. La Mamaia, prețurile pornesc de la 100 lei pe noapte, scrie Cancan.
Nu prețurile vor fi principala problemă
În această vară, problema principală de care se vor lovi iubitorii de litoral românesc nu vor fi prețurile, ci mai degrabă penuria de personal.
Hotelurile, restaurantele și barurile vor avea mai puțini angajați, iar mare parte din cei prezenți sunt abia angajați, fără vechime în muncă.
Citește și: Litoralul pentru toți 2023. Cea mai IEFTINĂ ofertă pentru un sejur în septembrie