Prima pagină » Economic » Managerii privați fără rezultate vor fi înlocuiți din companiile de stat aflate în portofoliul Transporturilor

Managerii privați fără rezultate vor fi înlocuiți din companiile de stat aflate în portofoliul Transporturilor

Managerii privați fără rezultate vor fi înlocuiți din companiile de stat aflate în portofoliul Transporturilor
Managerii privați nu au venit până la această oră cu planuri de restructurare care să readucă cele trei companii mari din subordinea Transporturilor, CFR Călători, CFR Marfă și CFR SA, pe profit, a declarat ministrul de resort. Ramona Mănescu, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV și pe voyo.ro.

Managerii privați nu au venit până la această oră cu planuri de restructurare care să readucă cele trei companii mari din subordinea Transporturilor, CFR Călători, CFR Marfă și CFR SA, pe profit, a declarat ministrul de resort. Ramona Mănescu, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de ProTV și pe voyo.ro.

Ea a mai precizat că la finele anului se va realiza un bilanț al activității acestor manageri, urmând ca ulterior să fie concediați cei care nu și-au îndeplinit mandatul.

„Nu am văzut încă niciun fel de măsură prin care ei își pot rentabiliza din punct de vedere economic, al creșterii numărului de clienți – dacă vorbim de CFR Marfă, contracte noi pe care să le poată lua și care să le aducă profit în viitor. Nu am văzut încă un plan de restructurare, reorganizare și rentabilizare a acestor companii care să fie într-adevăr convingător, așa cum am discutat cu FMI. Eu încă aștept”, a declarat Mănescu.

Ministrul a precizat că, în prezent, se desfășoară controale la cele trei companii, urmând ca la finele anului să se decidă dacă managerii privați și-au îndeplinit criteriile de performanță.

„Dacă le-au îndeplinit, bine, dacă nu, trebuie să lase locul persoanelor care pot face acest lucru. Dacă este vorba de reorganizare și de o restructurare, putem începe de sus în jos”, a arătat Mănescu.

LA CFR Călători, managementul corporatist selectat este format din foști directori și consilieri

La finele lunii martie, fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a anunțat noua conducere a CFR Călători, din care fac parte Valentin Dorobanțu, fostul director interimar, precum și alte persoane care au avut funcții de conducere la CFR, președintele CA fiind fostul consilier prezidențial Alexandrina Gătej.

Dorobanțu a fost numit în funcție la jumătatea lunii ianuarie, prin ordin de ministru, după demiterea fostului director, Ștefan Roșeanu.

Din Consiliul de Administrație mai fac parte Dana Galben, care a ocupat funcții de conducere la CFR Călători, CNADNR și CFR SA, George Micu și Claudiu Octavian Dumitrescu, ambii având de asemenea, în trecut, poziții de conducere la companiile din domeniul feroviar.

CEO-ul privat al CFR SA a demisionat după ce a prezentat un plan „exhaustiv” și „general”

Dimitris Sophocleous a preluat în luna ianuarie funcția de director general al companiei CFR SA, însă a demisionat la doar patru luni de la preluarea mandatului, după ce măsurile din planul său de restructurare au fost apreciate de către reprezentanții Ministerului Transporturilor (MT) drept „exhaustive” (care tratează un subiect, epuizându-l în întregime n.r.), dar și „generale” (care privește ceva în linii mari, în ansamblu n.r.).

„Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a CNCF CFR SA a solicitat Consiliului de Administrație să prezinte în data de 8 aprilie 2013 forma revizuită a planului de administrare, întrucât forma inițială nu prevedea obiective cuantificate privind rezultatele prognozate pentru atingerea obiectivelor și criteriilor de performanță”, au mai explicat reprezentanții MT.

CA-ul numit în ianuarie a fost de asemenea înlocuit. Actualii administratori ai companiei sunt Sorin Mîndruțescu (CEO Oracle România), Peter Weiss (fost șef la Bancpost și RBS România) și George Micu (fost director general al CFR Marfă), alături de Florian Raimund Kubinschi (vicepreședinte executiv al Nextebank) și Enache Jiru (secretar de stat la Finanțe), administratori și în fostul CA. Noii administratori l-au numit în funcția de director general pe George Micu, fost director la CFR Marfă.

Fosta conducere a CFR SA a acuzat la vremea respectivă că mediul politic încearcă să controleze resursele companiei. „Apreciem că această schimbare intempestivă nu este fundamentată de rațiuni economice, situația companiei îmbunătățindu-se în ultimele luni, ci mai degrabă de disperarea factorului politic de a pierde influența asupra resurselor unei companii de stat și a finanțărilor europene”, se preciza într-un comunicat. Pe de altă parte, motivele oficiale invocate de guvernanți au fost lipsa unor obiective concrete și disponibilizarea a 6.000 de angajați.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?