Marcel Ciolacu, despre cum vede dezvoltarea țării în calitate de președinte: Transporturile, Sănătatea, Energia și Mediul din PNRR sunt prioritare
This browser does not support the video element.
Mihai Gâdea, realizatorul TV de la Antena 3 CNN, l-a întrebat pe premierul Marcel Ciolacu despre cm vede „dezvoltarea țării în calitate de președinte, în următorii cinci ani”:
„Investițiile sunt evidente! De exemplu, la ministerul Sănătății, în Bistrița-Năsăud, s-a terminat primul spital din PNRR. A cheltuit toți banii din PNRR. Și din lipsă de guvern, am mutat o sumă, vreo 500 și ceva de milioane, la Transporturi, fiindcă Grindeanu a folosit toți banii PNRR pe anul acesta. Transporturile sunt cele mai mari. Sunt Transporturile, e o explozie la Sănătate. Și o să mergem și în zona de Mediu unde sunt foarte mulți bani. Și unde România este restantă față de restul Europei”.
Marcel Ciolacu, despre extracția de gaz din Marea Neagră
Întrebat ce ar putea face ca președinte, Marcel Ciolacu a răspuns:
„INFRASTRUCTURA. Și trebuie să intrăm neapărat pe infrastructura energetică. Neapărat ne trebuie parcurile de stocare. Producem energie ieftină. Producem energie verde. Importăm în continuare pentru că nu avem stocare. În momentul în care am terminat stocarea și vom începe extracțiile de gaze din Marea Neagră, în momentul acela, România este independentă energetic. De aceea am și fost în Azerbaidjan. 40% este destinată consumului intern. Vom produce energie în continuare. Mai avem timp până în 2030. Noi avem o interconectare bună. Spania nu are o așa bună interconectare ca la noi. Dar echilibrarea sistemului ne costă prea mult”.
Marcel Ciolacu, despre energia nucleară vs energia verde
Premierul susține că România ar trebui să se bazeze mai degrabă pe energia nucleară decât pe energia verde.
„ENERGIA VERDE nu e o energie de bază. Și o echilibrăm cu energia nucleară. Suntem singura țară din fostul lagăr socialist care avem energie nucleară pe sistem CAD-uri, occidental. Restul țărilor, ca Polonia care nu are deloc, Bulgaria, Serbia, Ungaria, toate sunt pe tehnologie rusească. Noi intrăm cu retehnologizarea reactoarelor 1 și 2, suntem în construcția reactoarelor 3 și 4. Nimeni nu a găsit o soluție la cum se face convertirea de la tehnologia rusească la tehnologia occidentală. România poate să devină pe departe cel mai important hub. Se vede și din creșterea PIB-ului. Am crescut spectaculos. Normal că nu dezvoltă autostrada, că de asta am stat cu Grindeanu la masă, că vor portul de Brăila, pe Dunăre, portul din Galați, Giurgiuleştiul din care investim împreună cu Republica Moldova, și portul din Constanța. În momentul când ai conectivitate, normal că țara devine atractivă”.
Premierul României: Se va termina și războiul din Ucraina
„Se va termina și acest război. Va veni RECONSTRUCȚIA Ucrainei”.
Întrebat cum va contribui România la reconstrucția Ucrainei, Marcel Ciolacu a afirmat:
„Suntem hub-ul principal. Când terminăm cu infrastructura, vom fi hub-ul principal. Vom fi peste Polonia. Mult mai departe. O explozie. De asta am și venit cu ajutoare de stat pe materialele de construcție. Adevărul întotdeauna îl găsești în cifre. Iei de unde găsești deficitul comercial și îl iei pe fiecare ramură în parte și vezi unde ai probleme. Am venit cu industria alimentară. Avea mare deficit”.
Ciolacu spune că cel mai îngrijorător lucru este întârzierea de 6 luni a construcțiilor și susține planul ajutoarelor de stat, precum planul Draghi.
„Suntem cei mai avantajați. Avem toate componentele. Noi putem accesa acești bani”, a concluzionat premierul.
Sursa Foto: Shutterstock