Prima pagină » Economic » Mario Draghi: BCE este gata să facă orice pentru a proteja euro

Mario Draghi: BCE este gata să facă orice pentru a proteja euro

Mario Draghi: BCE este gata să facă orice pentru a proteja euro
Banca Centrală Europeană (BCE) este pregătită să ia toate măsurile pentru a proteja euro, a declarat, joi, la Londra, președintele BCE, Mario Draghi, indicând că instituția este pregătită să intervină pentru reducerea costurilor de împrumut aflate la niveluri nesustenabile în cazul unor țări.

Banca Centrală Europeană (BCE) este pregătită să ia toate măsurile pentru a proteja euro, a declarat, joi, la Londra, președintele BCE, Mario Draghi, indicând că instituția este pregătită să intervină pentru reducerea costurilor de împrumut aflate la niveluri nesustenabile în cazul unor țări, informează Mediafax.

„În limita mandatului nostru, BCE este gata să facă orice este necesar pentru protejarea monedei euro. Și credeți-mă, va fi de ajuns”, a spus Draghi, în timpul unei conferințe, potrivit Bloomberg.

Banca se află sub presiune din parea statelor zonei euro pentru a-și asuma un rol mai important în lupta împotriva crizei datoriilor. Președintele BCE a subliniat progresele „extraordinare” ale liderilor europeni în ultimele șase luni, însă a avertizat că rolul băncii centrale nu este de a acționa în locul acestora.

Șeful BCE a indicat că instituția ar putea interveni pentru reducerea costurilor de împrumut ale unor state confruntate cu probleme majore la finanțarea din piață.

„În măsura în care nivelul costurilor de împrumut afectează funcționarea canalelor de transmisie a politicii monetare, intră în mandatul nostru”, a spus el.

Afirmațiile președintelui BCE au influențat pozitiv bursele europene, iar euro s-a apreciat cu circa 1% față de dolar, la 1,227 dolari.

Comentariile lui Draghi vin în contextul cererilor Spaniei ca BCE să facă mai mult pentru a lupta împotriva incertitudinilor de pe piața financiară, după ce randamentele obligațiunilor guvernului de la Madrid au atins noi recorduri în această săptămână. Randamentul obligațiunilor spaniole pe zece ani a coborât după declarațiile lui Draghi, cu 0,14 puncte, la 7,24%.

BCE a redus la începutul lunii iulie principalele rate ale dobânzilor cu 0,25 puncte procentuale, aducând dobânda de politică monetară la minimul record de 0,75%.

Citește și