Măsura luată de un producător belgian de ciocolată numit ISIS după crimele comise de gruparea Statul Islamic
În 2013, producătorul de dulciuri și-a schimbat numele din Italo Suisse, întrucât compania nu avea legătură cu niciunul din cele două state. În prezent, compania este nevoită să renunțe la numele de ISIS (Islamic State in Iraq and Syria), informează Mediafax.
Jihadiștii au adoptat numele Statul Islamic în vară, dar compania a avut de suferit din pricina coincidenței de nume. Producătorul de ciocolată a fost înființat în urmă cu peste 90 de ani, iar primul său nume, Italo Suisse, a fost selectat pentru că fondatorul a deprins tainele afacerilor în Italia și Elveția. Anul trecut, conducerea companiei a hotărât să își schimbe denumirea.
Clienții internaționali ai companiei au declarat că nu mai pot să își vândă ciocolata din cauza reacțiilor negative ale clienților față de numele acesteia. Compania produce anual 5.000 de tone de ciocolată și înregistrează o cifră de afaceri de aproximativ 44,17 milioane de dolari, urmând să se numească Libeert (numele de familie al proprietarilor).