Măsură neașteptată: Valoarea voucherelor de vacanță ar putea crește în extrasezon la 2.080 lei
Beneficiarii pot opta să își petreacă vacanța în lunile octombrie – noiembrie și martie – aprilie, când de regulă se înregistrează un număr redus de turiști, și vor primi vouchere majorate. Măsura ar putea fi aplicată de anul viitor, a precizat ministrul.
Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire cu reprezentanții industriei turismului, iar propunerea poate fi îmbunătățită, a precizat Trif, care a adăugat că măsura distribuirii de vouchere de vacanță va fi prelungită și după 2020.
Voucherele de vacanță au eliminat 60% din turismul „la negru”, iar în 2019 numărul beneficiarilor s-a dublat față de anul precedent, a adăugat Trif. În acest an vouchere au fost distribuite mai târziu, iar bani au primit toate instiuțiile statului, dar unele au ales să îi cheltuie în alte moduri, a spus ministrul.